De curând am fost la "ceva" ce s-a vrut a fi petrecere. Pe presupuse, una cu tineri, cu flirt, cu alune şi fursecuri, cu dialog, cu alcool, muzică și ocheade. Mare nu mi-a fost mirarea când m-am trezit în mijlocul a zece oameni cu ochii-n telefoane. Și-au clickăit mobilele toată noaptea, au postat, au repostat, au făcut story-uri, au dat follow și subscribe pe unde au apucat, au tumblărit, au pinterestuit și-au blogărit până... i-a luat somnul cu paharul plin în față. Asta e party la zi de naştere? Uite-n așa ceva am nimerit: într-o adunătură de “copii” de 30 spre 40 de ani. Atunci şi acolo parcă nu-i cunoşteam şi nu mă cunoşteau. Ce mai chef! Ce mai extaz! Câtă bucurie! Socializăm în social media, nu şi la masă când mâncăm împreună. Nu ne mai privim în ochi, ci doar peste telefoane, şi-atunci pe fugă cât să nu scape la scroll ceva.

O reuniune care n-a avut nimic de spus

Nu ne-am mai văzut de vreo zece ani. Credeam că merg la o reuniune în care să ne vorbim, să ne zâmbim, să ne ţinem de mâini şi să rememorăm una, alta din trecutul care ne-a şi adus împreună. Mi-a bătut inima ceva mai încet când am văzut că în loc să ne luăm în braţe, ne căutăm disperaţi prin genţi de ţigări, de mobile, de brichete, de şerveţele, ne pipăim buzunarele ca să ne asigurăm că avem banii cu noi, scormonim prin rucsac ca să vedem dacă ne-am luat încărcătoarele sau camerele de filmat. N-a mai avut timp nimeni să spună ceva, să râdă la o glumă sau să asculte şi să se amuze la o păţanie de-a vreunuia dintre noi. Nici măcar poze din telefoane nu ne-am arătat prea multe, ar fi însemnat să rămânem în urmă cu liniile de chat.

Prietenie între "Ha?" şi "Pa!"

Dormim spate în spate cu mobilele pe sub pături, la petreceri părem, mai degrabă, că am fi în trecere, ca într-o gară. Sprijinim pereţii cu bărbia băgată-n piept şi privirea coborâtă-n ecrane. La cina în familie, cu o mână ducem lingura la gură şi cu un deget de la cealaltă trecem peste ştiri. Temele copilului le facem cu un ochi în caiet şi un altul în Whatsapp, declaraţiile de dragoste şi cererile în căsătorie se fac, mai nou, în live-uri pe TikTok. Avem păduri de cutreierat, poteci de străbătut, mări de traversat, flori și copaci de luat în brațe, zăpezi de atins cu vârful nasului, vânturi de adus și zmeie de înălțat peste colnicul inimii, ceruri de scrutat, veri și primăveri de pus în spectacol, muzică de stins pe piele, oameni de iubit și noi... ce facem? Ne-am dat de partea high-tech-ului. Pentru că de acolo vin ştirile despre Putin. De acolo vin ofertele de muncă, datele meteo, statisticile Covid, schimbările din programa şcolară, veştile despre oligarhi, benzină şi ulei, reacţiile de la Casa Albă şi toate cele. De acolo vin cele mai bune reţete, curiozităţile, noutăţile, bârfele, de-acolo vin toate. Trăim la o scală de 9 inchi de touchscreen și stăm mai mult pe timeline decât în living cu ăl bătrân. Avem prieteni de revăzut, de ascultat şi de încurajat. În schimb, ne trăim viaţa ca pe-o vorbă scurtă prinsă-ntre degete, asemenea unui fluture bolnav, cu aripi lipicioase. Am dat să zic ceva cuiva. Şi-am primit un..."Ha? Ce zici?" Şi după "Ha"-ul lui Radu, m-am dus acasă. Am bombănit în faţa oglinzii despre tot ce am găsit acolo şi ce nu mi-a plăcut, am bârfit-o pe Nadia care n-a scos nasul din telefon toată seara, l-am certat în gând şi pe Victor care mi-a zis "Pa" în timp ce tasta nu ştiu ce şi, la final, m-am băgat în pat. Cu telefonul. În mână. Aprins. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News