Data publicării:

Intrarea României în Schengen. Aurescu: Există o legătură, dar nu are cum să fie un subiect pe agenda NATO

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a vorbit dspre intrarea României în Schengen și legătura cu NATO.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile aduse la contracararea războiului de agresiune a Rusiei în Ucraina au un rol important în discuţiile privind aderarea la spaţiul Schengen, menţionând că dacă ţara noastră intră în acest spaţiu de liberă circulaţie, există mai multă securitate internă în UE.

Aurescu a precizat că aderarea României la spaţiul Schengen nu a reprezentat subiectul Ministerialei NATO, însă a ridicat această problemă în discuţiile cu omologii statelor membre ale Alianţei, arătând că România îndeplineşte condiţiile necesare, scrie Agerpres.

"Există o legătură, dar subiectul nu are cum să fie pe agenda unei reuniuni ministeriale NATO"

"Discuţiile privind spaţiul Schengen nu au nicio legătură cu reuniunea NATO în sine, pentru că nu are cum să fie un subiect pe agenda NATO. Pe de altă parte, trebuie spus foarte clar că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile pe care noi le-am adus în contracararea efectelor războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei au avut un rol important în progresul discuţiilor legate şi de spaţiul Schengen. Până la urmă, şi spaţiul Schengen reprezintă un spaţiu de liberă circulaţie în care dacă intră România, există mai multă securitate internă în UE. Există cumva o legătură, dar subiectul nu are cum să fie pe agenda unei reuniuni ministeriale NATO", a afirmat Aurescu, la o conferinţă organizată după reuniunea miniştrilor de Externe din ţările NATO.

El a spus că a discutat cu omologul din Olanda, precum şi cu cei din Suedia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Italia despre obiectivul României de aderare la spaţiul Schengen şi toţi au susţinut ferm şi clar acest obiectiv.

"Dar am discutat cu colegul meu din Olanda, aşa cum am discutat şi cu colegul meu din Suedia, aşa cum am discutat şi cu ceilalţi colegi europeni din Cehia, care are preşedinţia Consiliului UE, din Slovacia, din Slovenia, din Italia, cu toţii am discutat despre obiectivul României de aderare la spaţiul Schengen. Toţi aceşti colegi au reţinut foarte clar argumentaţia României de aderare la spaţiul Schengen. Şi colegul din Cehia, Slovacia, Slovenia, Italia - toţi au susţinut în mod clar şi ferm aderarea României la spaţiul Schengen. Şi colegul suedez a subliniat aceeaşi susţinere, pentru că Guvernul suedez susţine aderarea la spaţiul Schengen", a adăugat şeful diplomaţiei române.

"Suedia nu se mai opune aderării României la spaţiul Schengen"

Aurescu a menţionat că există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez.

"Cu aceeaşi ocazie, am subliniat faptul că, în urma demersurilor pe care le-am făcut, inclusiv prin discuţiile directe cu lideri ai Partidului Social Democrat din Suedia, opoziţia din Suedia nu se mai opune aderării României la spaţiul Schengen, deci există premisele pentru o decizie pozitivă în Parlamentul suedez, iar discuţia cu domnul ministru din Olanda a fost o discuţie extrem de pozitivă, foarte constructivă. Am rămas în legătură pentru perioada următoare, am comparat evaluările noastre cu privire la locul unde ne aflăm şi am arătat, de asemenea, că România îndeplineşte condiţiile pe care Olanda le-a pus la vizita pe care prim-ministrul olandez a făcut-o în 12 octombrie", a mai spus Bogdan Aurescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel