Data publicării:
Intoxicare cu substanțe necunoscute. Zeci de persoane evacuate dintr-un adăpost de noapte
Un adăpost de noapte din Timișoara a fost evacuat după ce mai multe persoane au acuzat dificultăți respiratorii. În centru s-a făcut dezinsecție în cursul acestei zile.
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Timiș au fost solicitați în această seară să intervină pentru o posibilă intoxicare cu substanțe necunoscute la adăpostu de noapte din municipiul Timișoara, str. Învățătorului, nr. 2.
Apelantul la 112 a susținut faptul că în cursul zilei s-a făcut dezinsecție, iar ca urmare se simte un miros puternic și unele persoane acuză disconfort la nivelul căilor respiratorii.
Forțe sporite la fața locului
La locul intervenției s-au deplasat de urgență un echipaj specializat de cercetare (CBRN), o autospecială de transport persone și victime multiple, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, 11 pompieri și un echipaj SAJ.
În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN nu au fost constantate probleme, valorile fiind negative. 36 de persoane s-au autoevacuat, acestea au fost evaluate medical la locul intervenției, fără a fi constatate probleme.
În prezent se acționează pentru ventilarea spațiilor. Toate persoanele fără adăpost vor fi relocate la alte adăposturi din Timișoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News