Data actualizării:
Data publicării:

Intotero cere sancţiuni drastice în cazul Alexandrei. Ministrul vorbește chiar și de „pierderea libertăţii”: Trebuie mers până la capăt

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Natalia Intotero Foto: Crișan Andreescu
Natalia Intotero Foto: Crișan Andreescu
Aflată în vizită la Botoșani, Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a solicitat sancțiuni drastice pentru medicii implicați în cazul Alexandrei Ivanov, tânăra de 25 de ani, care a decedat la Maternitatea din Botoşani.

Aceasta a subliniat că are încredere în organele de anchetă, precizând că pentru astfel de fapte trebuie să existe şi sancţiuni drastice, care pot merge până la pierderea libertăţii.

'Sunt aceste cadre medicale care nu au înţeles importanţa jurământului pe care l-au depus atunci când au ales această meserie. Categoric pentru aceştia trebuie să existe şi sancţiuni drastice. Dacă acestea înseamnă nu doar pierderea locului de muncă, dacă acestea înseamnă chiar şi pierderea libertăţii, trebuie mers până la capăt.

Fiecare dintre noi trebuie să ne punem în situaţia acelor copii care au rămas fără un părinte, acelui soţ şi să ne imaginăm că am fi putut fi noi. Trebuie făcută dreptate! Şi cine doreşte să muncească în orice domeniu de activitate trebuie să respecte în primul rând pe cetăţeanul pentru care a ales să muncească, trebuie să respecte legea, pentru a putea fi mai departe şi el respectat şi pentru a putea fi apreciat.

Este nedrept ca o întreagă categorie socio-profesională să fie denigrată pentru aceste excepţii. De aceea, cei care au greşit să plătească şi această plată să se realizeze într-un termen foarte scurt', a afirmat Intotero.

Tânăra de 25 de ani a fost spitalizată, joia trecută, după ce a fost adusă cu ambulanţa. Ea prezenta o sângerare genitală externă şi dureri abdominale, decedând a doua zi, după ce medicul de gardă i-a administrat doar o perfuzie, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel