Data publicării:
Interviu, Thomas Brodowicz, oncolog la AKH Viena. Mesaj cheie pentru terapia cancerului
Prof. Dr. Thomas Brodowicz vorbește despre terapia cancerului, în cadrul emisiunii ”Academia de Sănătate”, realizată la DC News de către prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale.
Prof. dr. Thomas Brodowicz face o comparație în ceea ce privește rambursarea medicamentelor folosite în terapia cancerului: „În sistemul de asigurări din Austria sunt rambursate mai multe medicamente comparativ cu asigurările de sănătate din România. Când vorbesc despre mai multe medicamente, mă refer în mod specific la medicamentele biologice. Sunt rambursate mai multe medicamente cu anticorpi, inhibitori de tirozinchinază și alte molecule. Aceasta este diferența pe care eu am constatat-o în ultimii ani de când vin aici. Dar constat de asemenea că multe medicamente noi au început să fie rambursate de sistemul asigurărilor de sănătate, comparativ cu 5-6 ani în urmă”.
„Medicina de precizie sau medicina personalizată în cazul cancerului ar trebui făcută în centre specializate, de către un medic oncolog care vede și consultă un număr mare de pacienți. Este foarte important să ai expertiză în: detectarea mutațiilor genetice, alegerea medicamentului potrivit și managementul efectelor adverse”, consideră renumitul oncolog austriac.
Un mesaj cheie în terapia cancerului cu ajutorul imunoterapiei este subliniat de prof. dr. Brodowicz: „Sistemul imun în cancer nu este încă pe deplin înțeles. Suntem abia la început drumului în ceea ce privește înțelegerea diferitelor interacțiuni între jucătorii imunologici în cancer”.
Urmărește mesajul complet aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News