Rareș Bogdan: I l-am propus lui Antonescu pe Stelian Tănase. Ponta m-a invitat să fiu șeful TVR
Prima propunere a liberalilor pentru șefia Societății Române de Televiziune, Rareș Bogdan, a declarat într-un interviu acordat DC News că PNL a luat o decizie bună prin nominalizarea lui Stelian Tănase la conducerea televiziunii publice. Jurnalistul a relatat că președintele PNL, Crin Antonescu, l-a sunat în noaptea de marți spre miercuri și i-a cerut să-i recomande un nume care să devină noua propunere a liberalilor. Moderatorul "Jocuri de putere" a indicat trei oameni, printre care și Stelian Tănase. Rareș Bogdan a mai spus că premierul Victor Ponta a fost unul dintre cei care l-au vrut pe la șefia SRTv. Mai mult, social-democrați, precum Ilie Sârbu sau Valeriu Zgonea, i-au dat asigurări că sunt de acord cu persoana sa, pentru ca mai apoi să se opună numirii jurnalistului la TVR.
Scriitorul și jurnalistul Stelian Tănase a fost avizat pozitiv, vineri, de Comisiile de Cultură reunite ale Parlamentului. Ulterior, Parlamentul l-a aprobat pe Tănase în funcția de președinte-director general interimar al SRTv, cu 405 voturi "pentru" și 2 "împotrivă".
Stelian Tănase a fost votat de plenul Parlamentului, fără ca de această dată să mai fie un boicot al PSD. S-au sistat jocurile de putere la domnia sa?
E bine că s-au potolit lucrurile, e bine pentru USL, bine pentru România. Aș fi fost ultima persoană care mi-aș fi dorit să fiu motivul unei crize profunde în USL. Eu am fost invitat să accept această propunere, să vin cu un proiect, de către toate formațiunile care compun această alianță, de către dl. Antonescu și dl. Ponta - care în ultimele două zile nu a mai recunoscut acest lucru, din păcate pentru domnia sa, mi-a lăsat un gust amar acest lucru - și a d-lui Gabriel Oprea. Practic trei din patru lideri m-au invitat să accept această propunere. A fost discutată în ultimele 3 luni în birourile reunite ale USL-ului și de fiecare dată persoana mea a întrunit o majoritate covârșitoare.
"Ponta mi-a cerut un singur lucru: să colaborez cu reprezentantul PSD din TVR"
De la liberali doar Daniel Chițoiu a fost cel care s-a opus numirii mele la TVR și de la PSD, am aflat ulterior - în primă fază nu a fost nimeni, nici chiar Ilie Sârbu pe care eu l-am mai criticat de-a lungul timpului, nici Valeriu Zgonea, nici cei care au apărut imediat. Știam că vor fi probleme din cauza criticilor mele acerbe și a investigațiilor mele, în special în cazul mitei de la Hidroelectrica. Valeriu Zgonea, Ilie Sârbu și Ioan Rus mi-au dat asigurări că sunt de acord cu persoana mea. Ba mai mult, Victor Ponta a fost foarte pozitiv pentru această numire, a insistat doar pentru un singur lucru: să fiu cât mai echidistant posibil și să colaborez cu Claudiu Lucaci, reprezentantul PSD de acolo.
Vă nuanțați discursul jurnalistic după incidentul cu "porcii"?
În niciun caz. Îl radicalizez și mai puternic. M-ar fi costat peste un milion de euro campania de imagine pe care au reușit să mi-o facă domnii parlamentari. În ultimele trei zile am fost oprit pe stradă, în aeroport, în mall, oprit, felicitat pentru demnitatea de care am dat dovadă, pentru faptul că spun lucrurilor pe nume, oamenii mi-au spus că mai au încredere doar în jurnaliști, 'vă rog nu plecați capul'. Oamenii ăștia mi-au creat o platformă atât de puternică de jurnalist independent încât până la urmă ar trebui să le mulțumesc. Am fost în live pe 11 televiziuni odată, nu mi s-a întâmplat niciodată asta.
Domnul Stelian Tănase, la fel ca dumneavoastră, a pledat pentru depolitizarea TVR. E o misiune imposibilă?
Eu sper că nu. Am avut o discuție imediat după cu Stelian Tănase. Stelian Tănase a fost unul dintre oamenii pe care, alături de Bogdan Chirieac, de Cornel Nistorescu, de Andrei Pleșu, de Mircea DInescu, i-am numit ca fiind viitori colaboratori, sper eu, ai televiziunii publice. La fel și Marius Pieleanu. Chiar cred că oamenii ăștia chiar au ce spune. Lui Bogdan Chirieac chiar i-am făcut propunerea sinceră de a începe Pro Vest, emisiunea lui, s-o facă la TVR, într-un format elegant, într-un format deschis. Pentru că televiziunea publică trebuie să se deschidă. Stelian Tănase cred că va face asta.
Am avut cu Stelian Tănase în ultimele 3 zile 4-5 discuții. Am fost unul dintre cei care au insistat ca Stelian Tănase să accepte, când domnia sa era în turnul de fildeș al cărților și nu dorea să accepte acest lucru. L-am recomandat lui Crin Antonescu în ziua în care eu am renunțat, el a insistat până seara târziu ca eu să mă duc totuși vineri, i-am spus 'nu'. Mi-a cerut trei nume la 12 jumate noaptea. Unul a fost Adrian Cioroianu, al doilea a fost Stelian Tănase și al treilea a fost Dragoș Grigoriu. Deci au fost trei oameni pe care eu i-am recomandat cu căldură pentru această poziție importantă. Cred că cei de la PNL au luat o decizie foarte bună cu Stelian Tănase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News