Ionuț Cristache, realizatorul emisiunii 'CaN România', are 28 de ani, este licențiat al Facultății de Jurnalism și Stiințele Comunicării din cadrul Universității București și dublu premiat APTR. Acesta  descrie producția ca fiind 'emisiunea pe care o trăiești în fiecare zi. Oră de oră. Pe stradă. La coadă. În casă. La birou. Pe patul de spital. În concediu. Peste tot. E România de care râdem și ne plângem.

Ionuț Cristache a declarat pentru DC News cum a început cariera sa în presă și cum a luat viață emisiunea 'CaN România'.

Cum a început cariera ta în presă?

Se făcea că era la final de vară, undeva acum mai bine de 6 ani! Abia revenisem in ţară, fusesem plecat cu Work and Travel şi voiam să mă angajez. Aveam vreo 21 de ani ani şi ca orice tânăr în ţara asta, nicio perspectivă. Umbla vorba printre colegii mei că un profesor din FJSC e şi un foarte bun agent de plasare a forţei de muncă. Am făcut rost de numărul lui, ne am întâlnit la o cafea. Se pare că i-am făcut o impresie bună. Mie clar imi făcuse o impresie puternică. Era Ferenc Vasas, cel mai bun mentor pe care un student la jurnalism îl putea avea. Sper că e bine acolo unde e acum. La ceva timp m-a luat de mână şi m a dus în sediul din Băneasa. Mi a făcut cunoştinţă cu redactorul şef al Observatorului şi asta a fost. Am stat intr-un internship prelungit şi fix când m-am decis că am aşteptat destul şi că de mâine nu mă mai duc m-a sunat acelaşi redactor şef şi mi-a spus ca e un loc liber de redactor la teritoriu. Eu aveam tot felu' defantezii în cap. Voiam nepărat politic, nu-mi păsa că aveam 21 de ani şi că nu mă va lua nimeni în serios. Aşa s-au scurs 2 ani de zile la teritoriu. Pe noapte. Program infernal, volum de muncă imens, da' aşa am învăţat de toate, de la scris ştiri, coordonare a reporterilor din teritoriu, coordonarea transmisiunilor în jurnale, montaj, excel-uri cu salarii, relee și, în paralel, reuşeam ziua să ajung la cursuri. Într un final, sleit de puteri şi cu vreo 7 kg mai puţin, simţeam că nu mai pot. Din nou, planetele s-au aliniat. Acelaşi om care m a angajat mi a spus că e un loc liber la politic, dacă mai sunt interesat. Redacţia era într-un plin proces de reorganizare. Plecau oameni, veneau oameni, eu eram cumva lost in translation. Şi de aici, evoluţia mea a fost relativ publică. Cu bune şi cu rele. Sper că au fost mai mult bune...

Povestea 'CaN România'

E o provocare și pentru mine să-mi dau seama cum a pornit toată treaba. Cred că a fost cam așa. Eu împreună cu actualul meu producător, Cristi Gheorghe, ne doream să facem și altceva. Aveam în cap o idee conturată, discutam, ne întâlneam. Eram destul de entuziasmați. Ca-n bancul ăla, număram o bilă ori de cîte ori ne vedeam. Și cât timp ne agitam noi, cumva planetele s-au aliniat, nu Osho style. Într-o zi primesc un telefon de la un un șef. Eu tot timpu' m-am ținut departe de șefi, imi dau un sentiment de nervozitate. Am impresia că am făcut ceva aiurea sau că, inevitabil, urmează ceva aiurea. Când primesc cate un telefon din ăsta am impresia ca s-a întâmplat ceva , pe sistemu "da' ce am făcut șefu". De data asta nu făcusem nimic. Urma. Mi s-a spus că e timpul pentru next level, alții cu viețile anterioare, unii cu etapele viitoare, deh, fiecare cu ce poate, și că așteaptă o propunere de la mine, ceea ce mi s-a părut fenomenal. Perfect timing cum ar spune neamțu'. În câteva săptămâni a fost gata tot, concept, echipă, (Sorin, Andrei, Ati, Cristi), pilot si-n vreo două săptămâni de la filmarea pilotului am fost pe post. 

Acesta ne-a povestit și prin ce peripeții a trecut în Suceava, în mijlocul pustietății: Am plecat acum câțiva ani să fac o anchetă undeva prin Suceava, despre o investiție de câteva milioane pe un versant, în mijlocul pustietății! O frumoasă telegondolă. Nu datele sunt importante cât persoana de legătură. Un personaj mega-paranoic, dar foarte simpatic. El trebuia să ne ghideze pe acolo, prin munți să găsim locul exact pe unde ar fi trecut măreața relizare capitalistă. Noi am plecat cu o mașină normală din București și acolo trebuia nene să cutrieri munții, să urci să filmezi, cu ce? Ne am spart baia de ulei în primul șanț. L-am sunat pe omu' nostru și zice "da, nu știu cu cine vorbesc". Zic eu, "cum dom'le că ne am văzut acum juma de oră, că am vorbit, că..." "eu n am vorbit cu nimeni, nu m am văzut cu nimeni!!!! Dar unde sunteți?". I-am zis că pe drumul pe care ne a îndrumat s-o apucăm, mi o taie scurt "eu nu v-am zis nimic, dar stațí acolo". Vine într-un final, asudat tot și foarte agitat. "hai, hai mai repede, ei știu că sunteți aici , dar nu știu că sunt și eu cu voi". Mă uitam la operator, el la mine...n am îndrăznit să-l întrebăm care ei, cert e că atunci când ne am urcat în mașina lui era burdușită cu staniol. Ne-am trezit în mijlocul unui cozonac! Staniol peste tot. Role din alea de folosește tot omu' în bucătărie. Mormane de staniol folosit, role consumate, role sigilate. Când mă uit mai atent , omu' nostru purta la piept telefonul mobil, învelit bine în staniol. Era o cădură afară, la cât era de agitat mă gandeam să nu se trezească cu o brioșă în loc de telefon. Avea să ne spună mai târziu că așa a auzit el de la județ că nu poate fi interceptat. Pe urmă aveam să descopăr în mașină , tehnică nene. Avea tot felu' de camere de filmat ascunse, te miri unde, tot felul de microfoane pt. inregistrare ambientală. Explicația a fost scurtă și cuprinzătoare "ei pe mine, eu pe ei". Și acum râd când mă văd cu operatorul care m a însoțit în deplasarea aia, ne salutăm cu "shhhh, că ne ascultă". Cu o mențíune, cred că gluma acum e realitate. Omu nostru era un vizionar, ce să mai!

Pe Ionuț Cristache îl puteți vedea în fiecare sâmbătă de la 20.30 pe Antena 3.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News