Data publicării:
Interviu cu Shurubel, în redacția Radio21
Cel mai probabil îl știi din seria filmulețelor 10lucruri. A studiat jurnalismul la Universitate, iar în anul doi de facultate lucra deja ca reporter la MTV. Andrei Lăcătuș sau Shurubel, căci despre el vorbim, e un tip deschis, fără complexe și inhibiții. Într-una dintre serile de emisie, am petrecut cu el 3 ore în studioul Radio21 și am aflat o grămadă de povești haioase.
Care e cea mai mare prostie pe care ai spus-o în direct?Hmm..o să-ți pun o prostie pe care am spus-o pe scenă, direct, de față cu oamenii. Am fost anul trecut la balul bobocilor la medicină și am zis „Mă bucur foarte mult să fiu aici cu voi, mai ales pentru că e singurul loc în care pot să spun cuvântul vagin și să nu se supere nimeni pe mine, pentru că , până la urmă, e în programă”. Dar mi-a plăcut (râde) și reacțiile au fost bune.Ești unul dintre mentorii din proiectul Mentorship for Succes, deși ai doar 24 de ani. Cum de ai acceptat să fii mentor?Îmi place să mă dau mare. Foarte mult! Nu, glumesc. Am trecut prin atâtea lucruri în ultimii 5 ani și mi-am dat seama că nu a fost nimeni acolo să mă îndrume. Dacă era cineva de 24 de ani, deci încă în perioada în care mă înțelege, care să fi realizat totuși niște lucruri și ar fi zis fă așa! sau ai grijă... , dar nu a fost. Eu mi-am luat-o, o dată, de două ori, de trei ori, comentarii „ești rârâit”, „n-ai dicție”, ”nu știi să vorbești”.Toți spun că atunci când ești la început, la primul job, colegii te iau peste picior sau te ignoră și te pun să faci doar lucruri neimportante. E adevărat?Trebuie să faci cafea și xeroxuri, asta e clar! Nu, mie mi s-a întâmplat exact opusul. La început, ei nu se așteaptă să faci niște lucruri tari și ăla e momentul tău. Practic, nimeni nu are mari așteptări de la tine și orice ai face nu poți să dezamăgești. E momentul să fii mega-entuaziast și să încerci toate tâmpeniile care îți vin în cap și care crezi că sunt potrivite pentru jobul tău. Deci începutul e un moment bun, nu trebuie privit cu teamă.Legat de 10lucruri.ro, ți-ai atins obiectivul cu proiectul? Îți propusesei să realizezi ceva sau ai mers pe ideea „hai să vedem ce iese”?Aveam o dorință acută să fac ceva cu băieții ăștia, care mi-au fost colegi. Să știi că undeva am știut că o să aibă un oarecare succes. Nu are nici acum succesul pe care îl vreau, dar am știut într-un fel că o să prindă. Atunci când începi un proiect te gândești să fie bun, să-ți iasă MAXIM. Să faci așa la caterincă între prieteni, parcă nu te ajută cu nimic. De fapt, 10lucruri trebuia să fie un lucru foarte tare pe care noi să îl facem și pe care să-l punem la CV, nu un proiect care să se vândă sau care să ducă sponsori. Și a mers. Sunt oameni care ne sună pentru lucrurile alea.Acum că lucrezi radio agăți mai ușor?Nu e chiar așa. Cu radioul nu agăți că oamenii nu te văd. Ei te ascultă și își formează o imagine despre tine. Zic, băi, ăsta e tipul cu vocea rârâită și poate e ok. El pare de treabă așa, dar na! Nu știu cum arată, dar după aia intră pe site și zic neeah! E slab, e urât, are doi metri și 50 de kilograme și uite-așa nu mai agăț.Pe tine te-a ajutat și 10lucruri.ro fiindcă oamenii te știu de acolo...Dar tu știi că se întâmpla asta? Eu am fost foarte uimit că oamenii ne opresc pe stradă și strigă replici din episoade. Dar și persoanele de pe stradă sunt mai mult băieți, deci nu mă ajută prea mult.Spune-mi un secret!O dată am scăpat de amendă în RATB că am mințit că sunt rudă cu Marius Lăcătuș (antrenorul).Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News