Laura Vicol (PSD) va fi la DC News și DC News TV într-un interviu în exclusivitate care va fi difuzat luni, 29 noiembrie, la ora 13.00.
Laura Vicol e noul preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor: Mă bazez inclusiv pe cei care nu m-au dorit în această funcție
Deputata PSD Laura Vicol este noul președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților și promite că va face „totul pentru ca activitatea acestei comisii să fie la înălțime”. În exclusivitate pentru DCnews, Laura Vicol a dezvăluit ce obiective are.
Laura Vicol este prima femeie președinte al acestei Comisii. „În calitate de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, am atât obiective politice, cât și practice. Când spun politice, mă refer la dorința de a avea un parteneriat real între Legislativ și Guvern, între Comisie și Ministerul Justiției. Un astfel de parteneriat este fundamental pentru ca lucrurile să se miște repede și exclusiv în interesul românilor”, a spus Laura Vicol, vineri, pentru DCNews.
„Sunt interesată de modul în care putem accelera finalizarea restanțelor, punerea în acord a deciziilor CCR, prioritizarea inițiativelor legislative bune pentru țara mea”, a explicat Laura Vicol.
„Sunt un om echilibrat, ca simplu membru al Comisiei Juridice am votat pozitiv inițiative, indiferent de culoarea politică, atâta vreme cât am considerat că sunt drepte și nepărtinitoare, sistemul meu de valori rămâne același indiferent de titulatură”, a subliniat Laura Vicol.
„Mă bazez pe toată lumea din Comisia Juridică să-și deschidă mintea și sufletul, inclusiv pe cei care nu m-au dorit în această funcție, cum sunt unii colegi din USR. Trebuie să punem pauză războiului politic și să punem pe primul loc interesul țării”, a conchis Laura Vicol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm