Data publicării:
Interpol caută să identifice 22 de femei, posibil din Europa de Est, găsite moarte. Ies la iveală ”notițele negre”
Operațiunea Interpol, Identify Me, este un apel public pentru identificarea a 22 de femei, despre care se crede că au fost ucise în Belgia, Germania și Țările de Jos, dar a căror identitate nu a fost niciodată găsită. Cele mai multe sunt ”cold cases”; femei care au murit acum 10, 20, 30 sau chiar 40 de ani.
În ciuda investigațiilor ample ale poliției, aceste femei nu au fost niciodată identificate, iar dovezile sugerează că ar fi putut veni din alte țări. Cine sunt, de unde sunt și de ce au fost în aceste țări ,nu se știe.
Interpol a publicat un Black Notice pentru fiecare victimă; aceste alerte sunt doar pentru poliție, așa că nu sunt publice, dar au fost împărtășite detalii despre fiecare caz, inclusiv imagini de reconstrucție facială și alți potențiali identificatori, în speranța că cineva le-ar putea recunoaște.
Dacă vă amintiți un prieten, membru al familiei sau coleg care a dispărut brusc, vă rugăm să aruncați o privire și să contactați echipa națională de poliție relevantă prin formularul de pe fiecare pagină, dacă aveți informații despre oricare dintre ei.
Imaginile pot fi consultate AICI.
"Toate pistele pentru rezolvarea acestor 'cold cases' au fost (deja) abordate. Anchetele se află într-un punct mort şi noi sperăm că atenţia publicului va permite avansarea lor", a explicat Francois-Xavier Laurent, responsabil al bazelor de date ADN la Interpol, potrivit Agerpres.
"Familia, prietenii, colegii care poate a doua zi nu au mai văzut-o pe acea persoană" ar putea furniza informaţii, ar putea aduce "chiar şi un indiciu infim".
Identificarea unui corp "are două obiective: a reda numele acestei persoane şi a anunţa familiile, şi de a deschide piste pentru a găsi suspecţii în cazul unei crime", adaugă Laurent.
Aceste diferite dosare "nu au legătură între ele", însă ele au în comun "contextul lor internaţional", precizează acest responsabil.
"Unele dintre aceste femei se presupune că vin din regiuni din Europa de Est", se mai spune în comunicat. "Poate fi vorba de femei care au decis să călătorească în scop turistic, dar şi de potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane", adaugă Laurent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News