Inter Milano și-a ales noul antrenor. A mai antrenat și naționala Italiei
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Inter Milano i-a gaăit rapid înlocuitor lui Luciano Spalletti.

Inter Milano a anunţat vineri dimineaţa numirea în postul de antrenor a fostului selecţioner al Italiei, Antonio Conte, care a activat ultima oară în Premier League, la Chelsea Londra, informează AFP. Fostul internaţional italian, în vârstă de 49 ani, îl înlocuieşte la conducerea tehnică a lui Inter pe compatriotul său Luciano Spalletti, concediat joi de clubul milanez.

Gruparea 'nerazzurra' nu a oferit detalii legate de durata sau valoarea contractului, însă, potrivit presei italiene, Conte a semnat o înţelegere pe trei ani, cu un salariu de 10 milioane euro (plus bonusuri) pe sezon.

Triplu campion al Italiei cu Juventus Torino, ca antrenor, după ce cucerise alte cinci 'scudetto' cu Bătrâna Doamnă ca jucător, Antonio Conte a fost selecţioner al Italiei între 2014 şi 2016, între de a semna cu Chelsea, grupare cu care a cucerit titlul în Premier League, în 2017, înainte de a fi demis, un an mai târziu, la scurt timp după ce a câştigat şi Cupa Angliei.

Citește și: Inter şi-a prezentat tricoul cu care va juca acasă în sezonul 2019/2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel