Data publicării:

Inter Miami, fără Lionel Messi, învinsă în finala Cupei Statelor Unite

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sport
WhatsApp
Inter Miami, fără Lionel Messi, învinsă în finala Cupei Statelor Unite / Foto: Pixabay
Inter Miami, fără Lionel Messi, învinsă în finala Cupei Statelor Unite / Foto: Pixabay

Inter Miami, fără Lionel Messi, a fost învinsă în finala Cupei Statelor Unite.

Echipa Inter Miami, fără superstarul Lionel Messi, care este momentan accidentat, s-a înclinat în finala Cupei Statelor Unite la fotbal (US Open Cup), în faţa formaţiei Houston Dynamo. Scorul a fost de 1-2, iar meciul s-a jucat pe stadionul DPV PNK din Fort Lauderdale (Florida), în faţa a 17.000 de spectatori, potrivit Agerpres.

Dynamo, care a cucerit pentru a doua oară în istoria sa acest trofeu, a marcat ambele goluri în prima repriză, prin Griffin Dorsey (24) şi Amine Bassy, care a transformat un penalty în minutul 33. Inter a redus din handicap prin Josef Martinez, în timpul adiţional (90+2).

US Open Cup este cea mai veche competiţie de "soccer" (fotbal) din Statele Unite, creată în 1914 şi deschisă atât cluburilor profesioniste, cât şi echipelor de amatori.

Inter Miami, locul 14 în clasamentul Conferinţei de Est



În Liga nord-americană (MLS), Inter Miami ocupă locul 14 (penultimul) în clasamentul Conferinţei de Est, la cinci puncte de ultimul loc care asigură calificarea în play-off, în condiţiile în care mai are de disputat cinci meciuri.

În afara campionului mondial Lionel Messi, Inter Miami nu a putut conta în această finală nici pe spaniolul Jordi Alba, accidentat la rândul său. La gruparea din Florida a evoluat, în schimb, celălalt fost jucător de la FC Barcelona recrutat în această vară, Sergio Busquets.

Echipe:

Inter Miami: Callender - Yedlin (Ruiz, 75), Krivţov, Miller, Allen - Cremaschi (Stefanelli, 84), Busquets, Gomez (Arroyo, 46) - Farías, Campana, Taylor (Martinez, 46).

Houston Dynamo: Tarbell - Dorsey, Sviatchenko, Micael, Escobar - Artur, Herrera - Carrasquilla (Hadebe, 90+1), Bassi (Caicedo, 83), Quinones (Smith, 79) - Baird (Ibrahim, 83).
Arbitru: Jon Freemon (SUA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel