Integrarea europeană a Balcanilor de Vest. Bogdan Aurescu a semnat o scrisoare privind o discuție strategică
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a adresat, la 10 martie 2021, o scrisoare Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, alături de omologii săi, miniștrii afacerilor externe din alte opt state membre UE (Austria, Croația, Cehia, Germania, Grecia, Irlanda, Slovacia și Slovenia), prin care solicită includerea pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Externe din luna aprilie 2021 a unei discuții strategice cu privire la Balcanii de Vest.
Scrisoarea adresată Înaltului Reprezentant de către cei nouă miniștri de externe europeni vine în contextul numeroaselor schimbări care au avut loc în regiunea Balcanilor de Vest în ultima perioadă. Astfel, miniștrii de externe subliniază importanța unei discuții strategice pe această temă, având în vedere o serie de evoluții interne din aceste state, peste care s-au suprapus provocările aduse de pandemia de COVID-19, exacerbând tendințe deja existente, unele dintre acestea având implicații geopolitice.
Scrisoarea menționează faptul că UE ar trebui să abordeze regiunea nu doar din perspectiva extinderii, ci și dintr-o perspectivă mai amplă de politică externă, pentru a răspunde mai bine evoluțiilor interne și pentru un angajament mai activ în relația cu state terțe.
De asemenea, miniștrii europeni au pledat pentru o bună coordonare cu Statele Unite ale Americii, partener cheie în regiune, și evidențiază importanța crescută a unei poziționări europene comune și eficiente.
Totodată, miniștrii europeni au subliniat în conținutul scrisorii faptul că Uniunea Europeană a continuat, în această perioadă, să sprijine în mod consistent regiunea, fiind însă necesară o comunicare mai eficientă.
România va continua să aibă un rol activ în promovarea liniilor de acțiune de natură să profileze o angajare vizibilă și eficientă a Uniunii Europene în regiunea Balcanilor de Vest, atât în ce privește politica de extindere a UE, ca instrument de asigurare a păcii, a stabilității și bunăstării în această regiune, cât și în ce privește sprijinul acordat de UE în contextul eforturilor de gestionare a pandemiei de COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News