Data actualizării:
Data publicării:

Întâlnire Trump-Putin. Primele declaraţii ale celor doi președinți

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Donald Trump a descris drept 'un bun început pentru toţi' întrevederea de mai mult de două ore pe care a avut-o luni la Helsinki cu omologul său rus Vladimir Putin. 

'Cred ca a fost un bun început. Este un început foarte, foarte bun pentru toţi', a spus Trump în faţa jurnaliştilor la începutul dejunului de lucru, transmite agenţia EFE.

Spre deosebire de întrevederea Putin-Trump, la care au fost prezenţi numai translatorii lor, la dejunul de lucru participă de asemenea miniştri şi consilieri ai celor doi preşedinţi. Preşedintele rus nu a făcut declaraţii în faţa presei după întrevederea cu omologul său american. După terminarea dejunului de lucru, Trump şi Putin vor încheia summitul printr-o conferinţă de presă comună.

Prietenul comun

Vom discuta despre 'orice, de la comerţ la armată şi de la rachete la China'. Vom vorbi puţin despre China şi despre prietenul nostru comun, preşedintele Xi, a spus Donald Trump înaintea întâlnirii cu Putin.

Cred cu adevărat că lumea vrea să vadă că ne înţelegem. Suntem două mari puteri nucleare. Deţinem 90% din capacitatea nucleară şi asta nu este un lucru bun, este un lucru rău, a mai declarat liderul de la Casa Albă, citat de CNN.

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin i-a declarat omologului american că a sosit timpul pentru a discuta despre relaţiile între Washington şi Moscova. De asemenea, Putin a sugerat că ar trebui abordate şi chestiuni dificile de pe agenda internaţională.

Declarații conferința de presă

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat luni drept 'reuşite' şi 'utile' discuţiile purtate cu omologul său american Donald Trump, în conferinţa de presă comună de după întâlnirea celor doi lideri desfăşurată la Helsinki, relatează Reuters. Potrivit lui Putin, întâlnirea a marcat primii paşi spre reinstalarea încrederii 'la un nivel acceptabil şi revenirea la nivelul anterior de interacţiune în toate problemele de interes comun'.

Putin a subliniat că 'negocierile cu (preşedintele Trump) au avut loc într-o atmosferă deschisă şi constructivă', menţionând însă că 'este clar pentru toată lumea că relaţiile internaţionale trec printr-o perioadă dificilă', 'războiul rece s-a încheiat de mult, situaţia de pe plan mondial s-a schimbat drastic, iar Rusia şi SUA se confruntă azi cu provocări total diferite'.

Vezi și: Putin - Trump, întâlnire istorică. Chirieac: România trebuie să încheie războiul româno-român pentru a face față provocărilor externe


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel