Întâlnire Putin - Biden. Autoritățile din Geneva le urează „negocieri fructuoase și constructive”
Administrația locală a Genevei a făcut tot posibilul pentru a pregăti întâlnirea dintre președinții și liderii a 2 sfere de influență diferite, Joe Biden și Vladimir Putin.
Autorităţile Genevei au făcut tot posibilul pentru a pregăti întâlnirea preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, şi le urează celor doi lideri "negocieri fructuoase şi constructive", se spune într-o declaraţie a consiliului executiv al oraşului difuzată marţi şi citată de TASS și Agerpres.
"La indicaţiile autorităţilor confederale şi cantonale, municipalitatea Genevei a îndreptat toate resursele necesare pentru pregătirea întrevederii şi asigurarea celor mai bune condiţii pentru primirea delegaţiilor", au subliniat autorităţile Genevei.
Preşedintele american Joe Biden s-a deplasat de săptămâna trecută în Europa, unde a participat la summiturile anuale ale G7 şi NATO şi urmează să se întâlnească la 16 iunie, la vila 'La Grange' din Geneva, cu Putin, într-o perioadă de puternice tensiuni între cele două puteri rivale.
36 de ani de la ultima întâlnire a președinților celor 2 țări în Geneva
Comunicatul consiliului executiv al oraşului aminteşte că negocierile dintre Biden şi Putin vor avea loc după 36 de ani de la altă întrevedere istorică ce a avut loc tot la Geneva: cea dintre liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american Ronald Reagan. "Summitul (de atunci) de la Geneva a fost un pas important în procesul încălzirii relaţiilor dintre cele două ţări", au subliniat autorităţile oraşului elveţian.
Preşedintele american Joe Biden a sosit marţi la Geneva, iar în seara aceleiaşi zile va avea o întrevedere cu preşedintele şi cu ministrul de externe ai Elveţiei. Vladimir Putin este aşteptat să sosească la Geneva miercuri.
Discuţiile cu Putin, ce vor viza Ucraina, Belarusul, soarta opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, atacurile cibernetice, se anunţă aspre şi dificile, mai ales asupra ultimului punct.
Putin neagă acuzațiile
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că este "grotesc" să se afirme că Moscova duce un război cibernetic împotriva SUA, într-un interviu acordat canalului de televiziune NBC, ce a fost difuzat luni înaintea întâlnirii cu omologul său american Joe Biden la Geneva, relatează Agerpres, citând France Presse.
"Am fost acuzaţi de tot felul de lucruri", în special "ingerinţă în alegeri" şi "atacuri cibernetice", a spus Putin, susţinând că "nici măcar o dată, ei (cei care acuză) nu s-au obosit să prezinte vreo dovadă". "Sunt surprins că nu am fost încă acuzaţi că am provocat mişcarea Black Lives Matter", a exclamat ironic şeful statului rus, citat de publicaţia independentă rusă Meduza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News