Întâlnire la nivel ministerial între NATO şi Ucraina. Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, spune că NATO încalcă regulile: E nevoie de unanimitate
Ministrul de Externe al Ungariei critică întâlnirea stabilită la nivel ministerial între NATO şi Ucraina, şi spune că este nevoie de unanimitate pentru ca o astfel de şedinţă să aibă loc. Ungaria se opune de şase ani acestei întâlniri.
"Secretarul general al NATO a anunţat că, din diverse motive, va avea loc această şedinţă la Consiliul Miniştrilor de Externe din NATO, între 4 şi 5 aprilie, în ciuda dezacordului exprimat de Ungaria. Noi credem că această şedinţă poate avea loc doar când este întrunită unanimitatea. Altfel, unitatea NATO este încălcată. Dar nu putem face nimic altceva, în afară de a lua în considerare decizia Secretarului General", a declarat Szijjarto, conform eurointegration.com.
Szijjarto spune că Stoltenberg a adus în discuţie mai multe probleme legate de protejarea minorităţii maghiare din Ucraina la ultima întâlnire bilaterală. Aceste ar fi unul dintre motivele pentru care Budapesta se opune de şase ani acestei întâlniri dintre NATO şi Ucraina. Ministrul maghiar spune şi că ţara sa nu va sprijini niciun pas semnificativ de integrare a Ucrainei în NATO sau UE "până când drepturile comunităţii maghiare nu sunt restabilitate la nivelul anterior anului 2015".
Ministrul de Externe din Ucraina afirmă că încă nu a fost confirmată întâlnirea cu ceilalţi miniştri de externe din NATO, conform sursei citate.
După ce Ungaria a anunţat că nu va debloca posibilitatea acestei întâlniri dacă nu se iau măsuri pentru minoritatea maghiară din Ucraina, ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a catalogat declaraţiile lui Szijjarto drept "politicianiste şi exagerate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News