Întâlnire la Guvern. Radu Stroe și-a dat DEMISIA. Surse: Cine l-ar putea înlocui
Premierul Victor Ponta, președintele PNL, Crin Antonescu, și ministrul de Interne, Radu Stroe, s-au întâlnit la Palatul Victoria. În urma întâlnirii, care a ținut trei ore, ministrul de Interne și-a scris demisia. Surse au declarat că s-ar fi luat deja o decizie cu privire la înlocuitorul lui Radu Stroe.
Radu Stroe este cu demisia în mână în biroul premierului Victor Ponta. El ar fi fost presat de liberali să facă acest lucru.
Ministrul de Interne își dă demisia, potrivit surselor citate, pentru că săptămâna viitoare ar fi urmat să-i fie retras sprijinul din partea partidului.
Comunicare "catastrofală"
Crin Antonescu i-a reproșat ministrului de Interne, miercuri, comunicarea “catastrofală” în urma tragediei aviatice. Radu Stroe a declarat că îi pare rău că tragedia s-a întâmplat în mandatul său și că nu a convocat celula de criză.
Stroe, absent de la comandamentul de iarnă
La ora 15:00, Radu Stroe va face declarații de presă. La Guvern s-a reunit comandamentul de iarnă, iar Radu Stroe nu se numără printre miniștri. Reuniunea de astăzi este prezidată de Liviu Dragnea.
Cine ar putea lua locul lui Stroe în fruntea Ministerului de Interne
În locul lui Radu Stroe, în funcția de ministru de Interne, ar putea fi numit Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a declarat joi, la Sibiu, că "Nu cred că partidul trebuie să-i ceară aşa ceva (n.r. demisia lui Radu Stroe), dacă ar fi fost cazul atunci primul ministru trebuia să facă acest lucru, nu partidul, fiindcă este eminamente o chestiune a Guvernului şi nu este una politică. Este din puţinele acţiuni ale Guvernului care sunt numai tehnice, nu au nicio latură politică. Nu trebuie partidul să vină cu o măsură politică. Dacă vrea primul ministru sau dacă ar fi vrut să o fi făcut, dacă nu, nu”.
Sebastian Lăzăroiu a mai scris, pe pagina de Facebook, un posibil viitor ministru de Interne. Este vorba este liderul deputaților PNL, George Scutaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News