Întâlnire Băsescu - Voiculescu, intermediată de Tucă. A recunoscut totul acum, în direct la DCNews: Mă sună într-o zi, ne cunoașteam foarte bine
Marius Tucă a confirmat, la "Ce se întâmplă?", emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la DC NEWS TV, că a intermediat o întâlnire între fostul preşedinte Traian Băsescu şi Dan Voiculescu, la acea vreme liderul Partidului Conservator.
"Mă sună într-o zi preşedintele României, Traian Băsescu, ne cunoşteam foarte bine, venea săptămânal la emisiune. Şi îmi spune 'Măi, Marius, ai putea să îmi facilitezi o întâlnire cu Dan Voiculescu?'. Zic că da, dacă îşi doreşte. I-am spus domnului Dan Voiculescu, dânsul a acceptat. Le-am făcut o întâlnire la Taverna Sârbului, eu am stat puţin şi am plecat că nu îmi place să fiu martor la lucruri de genul ăsta. Au bătut palma pentru o colaborare, a şi trecut o lege astfel a partidului domnului Dan Voiculescu.
Bineînţeles că cineva a anunţat presa, eu cred că dumnealui (n.r. Traian Băsescu). Paparrazzi erau afară când au ieşit, e şi un articol de atunci, cu întâlnirea Băsescu-Voiculescu. În fine, au bătut palma pentru o bună colaborare, ceea ce era perfect.
Dar atenţie. Lucrurile erau foarte bune, totul extraordinar. A venit vacanţa de vară, şi am plecat la Saint Tropez. Acolo, eram pe plajă şi sună telefonul. Mi s-a spus că e de la cabinetul preşedintelui. Îmi era şi jenă, că eram pe plajă. M-a întrebat ce fac, i-am spus că sunt în concediu, şi mi-a zis 'vezi că nu eu l-am deconspirat...'. Nici nu ştiam.
Ăsta era stilul. De ce m-a sunat să îmi spună? Că eu le-am făcut întâlnirea. E ca în bancul cu scorpionul, care spunea că nu se poate abţine să nu înţepe", a spus Marius Tucă la DC News TV.
La vremea respectivă, Marius Tucă, director al Jurnalului Naţional, nu a confirmat întâlnirea dintre cei doi.
”Nu stiu dacă cei doi s-au întâlnit şi, evident, nici dacă au stat la aceeaşi masă. Ceea ce ştiu sigur este că eu nu l-am întâmpinat pe Băsescu”, declara Marius Tucă în 2006, conform Hotnews.
Purtatorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale de atunci, Adriana Saftoiu, a dat asigurări că Traian Băsescu nu s-a văzut cu Dan Voiculescu. Potrivit unor surse de la Cotroceni, liderul PC ar fi apărut după preşedinte, care urma să se întâlnească la Tavernă cu unii dintre consilierii săi, dar, aflând cine mai vine, ar fi plecat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News