Data publicării:

Întâlnire a şefilor Poliţiilor de frontieră din România şi Bulgaria

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

O serie de aspecte menite să conducă la fluidizarea traficului în PTF Calafat - Vidin, atât pentru autoturisme, cât şi pentru transportul de marfă, având în vedere traficul intens din perioada sezonului estival au fost discutat marţi de inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, Ioan Buda, cu omologul său bulgar, comisar-şef Svetlan Kichikov.

La întâlnire, care a avut loc la PTF Calafat - Vidin, a participat şi un reprezentant al societăţii comerciale româno-bulgare "Danube Bridge Vidin - Calafat", care administrează acest punct de trecere a frontierei.

Cu acest prilej, a fost analizată capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere, măsurile dispuse pentru eficientizarea controlului la frontiera dintre cele două ţări, prin suplimentarea numărului poliţiştilor de frontieră români şi bulgari, dar şi posibilitatea suplimentării/lărgirii arterelor de control pentru fluidizarea traficului, a informat un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

"Luând în considerare necesitatea degrevării traficului prin punctele de frontieră deschise la graniţa româno-bulgară, autorităţile de frontieră au convenit asupra unei viitoare întâlniri, la nivel de experţi, la care să participe specialişti ai celorlalte autorităţi care îşi desfăşoară activitatea în PTF Calafat - Ministerul Transporturilor (Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova - Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), societatea mixtă româno-bulgară "Danube Bridge Vidin - Calafat" care administrează podul şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în scopul: urgentării finalizării lucrărilor pentru amplasarea tonetelor CNAIR, montării cântarelor pentru camioane, respectiv a portalurilor pentru detectarea materialelor nucleare şi radioactive (echipamente NSDD); operaţionalizării unei noi artere pe sensul de intrare în România, dedicată controlului mijloacelor de transport agabaritice, prin relocarea tonetei ANAF; finalizarea asfaltării arterei de control destinată automarfarelor", a precizat sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel