Data publicării:

Insurgenții din Siria, la masa negocierilor cu Rusia

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Insurgenții din sudul Siriei au anunțat că revin la masa negocierilor cu Rusia.

Decizia vine după ce au fost ţinta unor atacuri sângeroase în sectoarele pe care le controlează, informează AFP.

"Negocierile vor fi reluate", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al insurgenţilor, Hussein Abazeed, în condiţiile în care Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat că raiduri ale regimului de la Damasc şi aliatului său rus au încetat în sudul Siriei după 24 de ore de bombardamente.

Capitulare

Începând cu 19 iunie, după ce a recucerit zone ample din teritoriul sirian datorită susţinerii militare a aliatului său rus, regimul sirian are deja în vizorul său provinciile sudice Deraa şi Qouneitra. În operaţiunile sale de cucerire, puterea siriană a adoptat o strategie ce aliază bombardamente sângeroase şi negocieri pentru aşa-zice acorduri "de reconciliere" care echivalează de fapt cu o capitulare.

Miercuri, insurgenţii din sudul Siriei au anunţat eşuarea negocierilor cu reprezentanţi ai Rusiei, aliata regimului de la Damasc, cu privire la soarta zonelor controlate de rebeli în provincia sudică Deraa, ţintă a unei ofensive a forţelor proguvernamentale siriene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel