INSULA IUBIRII 2018. În această perioadă, Radu Vâlcan și echipa se află în Thailanda pentru a filma cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Insula Iubirii", în care cuplurile de îndrăgostiți acceptă să se supună testului cu cel mai sincer răspuns.
INSULA IUBIRII 2018. "Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. Insula Iubirii are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!", spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.
INSULA IUBIRII 2018. Nu mai puțin de 2.000 de cupluri s-au înscris anul trecut la casting, în speranța că vor fi ei cei care vor ajunge pe insulă. Și cum dragostea nu ține cont de rezidență, vârstă sau vechimea relației, printre ce care au avut curajul să se uite în sufletul lor s-au numărat atât români cât și străini, unii căsătoriți chiar și de 20 de ani!
[citeste si]
INSULA IUBIRII 2018. Printre cei înscriși la casting s-au numărat chiar și cupluri vechi de 50 de ani, dar și perechi în care unul dintre parteneri abia împlinise vârsta majoratului. În unele dintre perechi, diferențele de vârstă dintre parteneri au fost chiar și de 20 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general