Data publicării:
Instructorul polițiștilor, care i-a deschis coloana oficială lui Joe Biden, dă din casă! VIDEO
Subcomisarul Iacob Robert vine cu informații din culisele ”meseriei”. De ce însoțirea lui Joe Biden a fost o misiune mai simplă decât însoțirea unui transport valori până la aeroport.
Subcomisarul Iacob Robert, instructorul în conducere defensivă al polițiștilor, a vorbit despre momentul în care a deschis coloana oficială a lui Joe Biden. Acesta îi învață atât polițiștii pe două roți, cât și pe cei pe patru roți regulile esențiale de conducere defensivă.
Pe două roți, el însuși a deschis coloana oficială a președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Subcomisarul a mărturisit Laurei Duță, în emisiunea ”Culisele Justiției”, de la DCNews și DCNewsTV, că ”a fost alt protocol” față de oficialii din România.
În momentul în care i-a deschis coloana, nu era președinte, era vicepreședinte. ”Fiecare misiune are specificul ei și ai o anumită încărcătură” spune subcomisarul. ”Pentru noi, motocicliștii, atunci, ca și grad de dificultate, a fost simplu. Era tot traficul degajat, era liber, nu a fost nimic care să ne pună în dificultate. Mai dificile sunt delegațiile unde nu ai oameni pe traseu și ești singur” afirmă Iacob Robert.
Subcomisarul spune că cel mai greu moment a fost când a preluat prima oară o motocicletă. Și-a așteptat colegul din schimbul unu, care i-a înmânat motocicleta și foaia de parcurs. I-a spus ”las că vezi tu” și l-a trimis în patrulare. Ghinionul a fost că a trebuit, chiar atunci, când nici nu cunoștea butoanele motocicletei, să însoțească un transport valori până la aeroport. Mărturisește că nu-și mai amintește nimic din acea primă misiune, cum a ajuns să o ducă la capăt.
Vezi mai mult în video de la min. 30:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News