Instanţa supremă din Brazilia acordă 24 de ore aplicaţiei Telegram pentru a evita blocarea. Reacția președintelui Bolsonaro
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Un judecător al Curţii Supreme care a decis vineri să blocheze aplicaţia Telegram în Brazilia, a acordat sâmbătă 24 de ore acestui sistem de mesagerie online, utilizat pe scară largă de preşedintele Jair Bolsonaro, pentru a respecta legea şi astfel să evite blocarea, transmite AFP. 

'Până acum, Telegram a respectat parţial ordinele judecătoreşti, dar trebuie să se conformeze pe deplin pentru a anula decizia', a declarat judecătorul Alexandre de Moraes. Vineri, instanţa hotărâse să blocheze aplicaţia Telegram, după ce a acuzat-o că nu a combătut suficient dezinformarea.

Această decizie 'este inadmisibilă', a reacţionat preşedintele Bolsonaro

Această decizie 'este inadmisibilă', a reacţionat preşedintele Bolsonaro. Judecătorul 'nu a acţionat împotriva celor două sau trei persoane despre care crede că ar trebui blocate, aşa că decide să afecteze 70 de milioane de oameni (...). Ceea ce este în joc este libertatea noastră', a spus preşedintele brazilian.

Telegram, descărcată pe aproximativ 53% din telefoanele mobile din Brazilia

Aplicaţia Telegram este descărcată pe aproximativ 53% din telefoanele mobile din Brazilia. Telegram este cheia de boltă a strategiei de campanie a lui Jair Bolsonaro care vizează realegerea la scrutinul prezidenţial din octombrie şi apără libertatea nelimitată de exprimare.

Dar, spre deosebire de alte platforme, pe Telegram nu există practic nicio moderare a conţinutului mesajelor, iar grupurile pot aduna până la 200.000 de membri, ceea ce creşte foarte mult potenţialul viral al informaţiilor false. Acest aspect a adus sancţiuni aplicaţiei Telegram în unele ţări, care au mers de la suspendarea - temporară sau permanentă - a serviciilor sale până la blocarea anumitor conturi sau grupuri de utilizatori.

Fondatorul rus al Telegram cu sediul în Dubai a cerut un nou termen limită pentru îndeplinirea cerinţelor justiţiei braziliene

Termenul de 24 de ore a fost acordat după ce Pavel Durov - fondatorul rus al Telegram cu sediul în Dubai - a prezentat scuze Curţii Supreme, invocând o 'problemă de comunicare' şi a cerut un nou termen limită pentru îndeplinirea cerinţelor justiţiei braziliene. În paralel, guvernul brazilian a depus sâmbătă un recurs în faţa unui alt judecător al Curţii Supreme, apreciind că blocarea aplicaţiei a fost o măsură 'disproporţionată', notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel