Data publicării:
Instanța a suspendat exmatricularea celor 45 de studenți de la Facultatea de Drept
Facultatea de Drept din cadrul Universității din București riscă să piardă procesul deschis de studenți. Instanța a suspendat, vineri, executarea dispoziției rectorului, până la pronunțarea instanței de fond.
În urmă cu o lună, 45 de studenţi din anul I de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti au fost exmatriculați, fiind acuzați că au fraudat mai multe examene. Decizia este o premieră pentru Facultatea de Drept şi pentru Universitatea din Bucureşti.
Studenții însă, au deschis un proces, iar Facultatea de Drept riscă să-l piardă. Unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați a obținut în instanță, vineri, suspendarea executării dispoziției rectorului, până se judecă procesul pe fond. Iar asta ar putea dura și... câțiva ani.
Instanța a decis, vineri, să admită cererea formulată și, în minuta ședinței se arată că „dispune suspendarea executării Dispoziţiei Rectorului Universităţii din Bucureşti nr. 244/04.03.2021 până la pronunţarea instanţei de fond.”
„Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, la Tribunalul Constanţa.”, precizează instanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News