Instagram îşi va avertiza utilizatorii când mesajele care însoţesc o fotografie sau înregistrare video ar putea fi considerate jignitoare, informează luni BBC, precizează Agerpres.
Compania deţinută de Facebook a anunţat că a instruit un sistem de inteligenţă artificială pentru detectarea mesajelor ofensatoare. Scopul este de a oferi utilizatorilor o şansă de a face o pauză şi de a-şi reconsidera cuvintele.
Această funcţie a fost anunţată într-un mesaj publicat luni pe blogul Instagram în care se precizează că în unele ţări noul instrument va fi lansat imediat.
Lupta împotriva bullyingului online
Instrumentul este conceput pentru a ajuta în lupta contra comportamentelor de bullying online, o problemă majoră pentru platforme precum Instagram, YouTube şi Facebook.
În urma unui studiu al organizaţiei Ditch the Label privind hărţuirea pe internet, efectuat în iulie 2017, Instagram s-a clasat pe primul loc în clasamentul platformelor online pe care se vehiculează cele mai multe mesaje intimidante, aminteşte BBC.
În cazul în care un utilizator cu acces la acest instrument scrie pe Instagram un mesaj ofensator, va primi o atenţionare prin care este informat că textul este similar cu altele raportate pentru intimidare. Utilizatorii vor avea apoi opţiunea de a edita mesajul înainte de a-l publica.
Educarea oamenilor
Pe lângă limitarea propagării intimidării, acest avertisment ajută la educarea oamenilor cu privire la ceea ce nu permitem pe Instagram şi la momentul în care un cont riscă să ne încalce regulile, a scris Instagram în mesaj.
La începutul acestui an, Instagram a lansat o caracteristică similară care îi notifica pe utilizatori când comentariile lor la postările altor persoane de pe Instagram ar putea fi considerate jignitoare. Rezultatele au fost promiţătoare şi am constatat că astfel de 'ghionturi' îi pot încuraja pe oameni să-şi reconsidere cuvintele atunci când li se oferă o şansă, a notat Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme