Data publicării:

Inspectorii RAR, uimiţi de o maşină oprită în trafic în weekend: Ne întrebăm care poate fi logica din spatele acestui gest

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sâmbătă, 14 ianuarie, când la nivel global se "sărbătorea" Ziua Mondială a Logicii, inspectorii Registrului Auto Român au oprit în trafic o maşină care sfida orice logică. 

"Astăzi, de Ziua Mondială a Logicii, ne întrebăm care poate fi logica din spatele unui gest care iți pune în pericol viața, la propriu. Colegii noștri de la RAR Caraș-Severin au verificat un autovehicul care a fost oprit de polițiștii rutieri și au constatat că îi lipseau discurile de frână ale roților din spate. Ați citit bine, discurile de frână nu mai existau, erau anulate!

Vă reamintim că deținătorii de autovehicule au obligația să le mențină în stare tehnică bună între două inspecții ITP, nu doar în preajma efectuării acestor verificări.

În primul semestru din anul 2022, 2.500 de vehicule dintre cele 37.573 verificate prezentau risc iminent de accident.

Le mulțumim colegilor că au scos din trafic acest autovehicul", au scris cei de la Registrul Auto Român pe Facebook sâmbătă, 14 ianuarie 2023. 

Tot pe 14 ianuarie, Poliţia a avut o acţiune de amploare. Zeci de certificate auto, reţinute 

 

Poliţiştii Direcţiei Rutiere au retras 59 de certificate de înmatriculare auto şi au reţinut 34 de permise auto, în numai trei ore, în prima parte a unei acţiuni la nivel naţional pentru verificarea activităţii de transport public de persoane.

"În cadrul activităţii de verificare a transportului de persoane, poliţiştii au verificat 4.787 de autovehicule, au aplicat 1.225 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 34 de permise de conducere şi au retras 59 de certificate de înmatriculare auto", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). 

Dintre sancţiunile aplicate, 857 au fost pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice, 233 pentru nerespectarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, 66 pentru alte acte normative privind transporturile rutiere şi 34 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.

"În cadrul activităţilor de control, poliţiştii rutieri au reţinut 34 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice (17 pentru consumul de alcool şi 17 pentru alte abateri)", arată sursa citată.

De asemenea, au fost dispuse 21 de măsuri complementare, dintre care 15 de imobilizare a autovehiculului şi şase de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului, arată Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel