Data actualizării:
Data publicării:

Inspecţia Judiciară, verificări la Parchetul General. Ce documente au ridicat

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dosar - imagine ilustrativă
Dosar - imagine ilustrativă

Inspectorii de la Inspecţia Judiciară au ridicat de la Parchetul General documente ce vizau conduita procurorilor ce anchetează incidentele din 10 august.

IJ a anunţat că inspectorii judiciari s-au prezentat vineri la Parchetul General în vederea soluţionării lucrărilor de inspecţie având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor militari care au demarat cercetările în cazul incidentelor din 10 august, precizând că aceştia nu au verificat modul în care se desfăşoară urmărirea penală şi probatoriul din acest dosar. 

"Vineri, inspectorii judiciari s-au deplasat la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării lucrărilor de inspecţie având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor militari care au demarat cercetările în cauza penală vizând incidentele din 10 august 2018. Conducerea PÎCCJ a fost anunţată cu o zi înainte cu privire la această deplasare şi nu a formulat nicio obiecţie", se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare, transmis luni AGERPRES. 

Ce acte au solicitat inspectorii

Potrivit IJ, inspectorii judiciari au solicitat, în temeiul art. 73 alin. (4) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, actele privind procedura de începere a procesului penal în cauză, emise de procurorii vizaţi de sesizări, iar cu această ocazie au fost ridicate, pe bază de proces-verbal, copii ale unor astfel de acte. 

Inspectorii judiciari nu au avut cunoştinţă nici anterior şi nici în timpul prezenţei lor la PÎCCJ despre actele de urmărire penală pe care procurorii de caz urmau să le efectueze în ziua respectivă. Ca atare, Inspecţia Judiciară nu a verificat modul în care se desfăşoară urmărirea penală şi probatoriul aflat la dosarul cauzei, precizează sursa citată. 

Încercare de atragere a Inspecţiei Judiciare în spaţiul disputelor politice"

Încercarea de atragere a Inspecţiei Judiciare în spaţiul disputelor politice, prin inducerea ideii că inspectorii s-au aflat la PÎCCJ în ziua în care demnitari ai statului român au fost audiaţi la acelaşi parchet pentru a-i intimida pe procurorii de caz, constituie, în realitate, o presiune asupra Inspecţiei Judiciare, având un dublu scop: manipularea opiniei publice în sensul că activitatea de inspecţie s-ar situa în afara cadrului legal şi deturnarea cursului verificărilor, arată IJ. 

Pe 20 august, Inspecţia Judiciară anunţa că efectuează verificări prealabile cu privire la procurorii militari Ionel Corbu şi Bogdan Pârlog, cei care au demarat ancheta în legătură cu modul de intervenţie a jandarmilor în timpul protestului din 10 august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel