Data publicării:
INSP: În perioada 10 - 16 aprilie, 41,5% dintre cazurile de COVID-19 - în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Braşov
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în săptămâna 10 - 16 aprilie, 41,5% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Sibiu şi Braşov.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în săptămâna 10 - 16 aprilie, 41,5% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Sibiu şi Braşov.
În perioada de referinţă au fost înregistrate 4.201 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 40 de decese la pacienţi cu COVID-19: 19 de bărbaţi şi 21 de femei.
Potrivit raportului săptămânal de supraveghere, 48,3% dintre cazurile confirmate s-au înregistrat la persoane care nu s-au vaccinat anti-COVID. Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 49,8% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză. Jumătate (50%) dintre decese au fost înregistrate săptămâna trecută în judeţele Constanta, Iaşi, Bihor, Sibiu şi Tulcea. 68,3% dintre persoanele decedate nu erau vaccinate.
Conform INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,5% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi. Dintre persoanele care au murit, 93,8% aveau cel puţin o comorbiditate asociată, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News