Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Înșelătorie la nivel de "capodoperă". Descinderi în cazul unor societăți fictive în domeniul construcțiilor
FOTO: Agerpres (foto cu caracter ilustrativ)
Ziua de 27 august a adus descinderi în mai multe zone din țară, unde polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz, au declanșat 23 de percheziții domiciliare și la sediile unor firme, vizând o rețea suspectată de înșelăciuni și tăinuire.
"La data de 27 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au pus în executare 23 mandate de percheziţie domiciliară (8 pe raza muncipiului Bucureşti, 6 pe raza Judeţului Ilfov 3 în judeţul Ialomiţa, 3 în judetul Giurgiu, 2 în judeţul Constanţa şi 1 în judeţul Prahova), 4 dintre acestea la sediile unor societăţi comerciale şi 19 la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi tăinuire.
Totodată, vor fi puse în executare mandate de aducere pentru 9 bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 67 de ani, persoanele în cauză urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Ilfov, pentru audieri.
Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada februarie-mai 2024, ar fi indus în eroare 18 persoane, prin utilizarea unor identităţi fictive sau atribuirea neadevărată a calităţii de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, cu privire la achiziţionarea de materiale de construcţii, unelte de construcţii, produse chimice, etc.), pentru care ar fi emis instrumente de plată fără acoperire bancară.
Prejudiciul creat este estimat la 1.500.000 de lei.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Rutier, Ordine Publică, Criminalistic, luptătorii de la Acţiuni Speciale şi de poliţiştii din Buftea, Bragadiru şi Măgurele, dar şi de jandarmii din cadrul I.G.J.R.
Cercetările sunt continuate sub îndrumarea şi supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea", potrivit comunicatului de presă transmis de Poliția Română.
***
Ce înseamnă percheziție domiciliară?
În cauza CEDO Cacuci și S.C. VIRRA & CONT PAD S.R.L. împotriva României, CurteaEDO argumentează, referitor la percheziția domiciliară, că:
"Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13 coroborat cu art. 8 din Convenție
105. Reclamanta a susținut că nu a avut la dispoziție o cale de atac efectivă cu privire la capetele sale de cerere legate de percheziția domiciliară. Aceasta a invocat art. 13 din Convenție în această privință, redactat după cum urmează:
„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de [prezenta] Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”
Argumentele părților
106. Reclamanta s-a plâns de o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă, întrucât legislația română nu prevede o cale de atac împotriva deciziei care autorizează percheziția domiciliară. Aceasta a declarat că epuizase toate căile existente, niciuna dovedindu-se eficientă cu privire la capetele sale de cerere în temeiul art. 8.107. Guvernul a recunoscut că niciun apel nu poate fi formulat împotriva măsurii percheziției domiciliare în sine. Cu toate acestea, modul în care măsura a fost aplicată ar putea fi atacat în fața unei instanțe. În plus, reclamanta avusese ocazia să formuleze orice obiecții privind legalitatea probelor ridicate în cursul percheziției domiciliare în fața instanței penale.
În continuare, Guvernul a susținut că reclamanta ar fi putut depune plângeri penale împotriva ofițerilor în cauză în ceea ce privește accesul nepermis pe o proprietate sau abuzul în serviciu. De asemenea, aceasta ar fi putut introduce plângeri civile împotriva ofițerilor responsabili în cazul în care percheziția ar fi fost dispusă sau efectuată în mod ilegal.
Motivarea Curții
108. Efectul art. 13 este acela că impune prevederea unei căi de atac interne care să îi permită autorității naționale competente atât să examineze fondul capătului de cerere întemeiat pe Convenție, cât și să acorde o reparație corespunzătoare, deși statelor contractante li se permite o anumită discreție în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor prevăzute de Convenție. Cu toate acestea, o astfel de o cale de recurs se impune doar în ceea ce privește capetele de cerere care pot fi considerate demonstrabile în termenii Convenției (a se vedea Camenzind, pct. 53 și Ilyia Stefanov, pct. 56, ambele citate anterior).
109. Având în vedere concluziile sale în conformitate cu art. 8 în ceea ce privește percheziția domiciliului reclamantei și la ridicarea diferitelor obiecte și înscrisuri (a se vedea pct. 84 supra), Curtea apreciază că plângerea, în acest sens, este întemeiată. În consecință, aceasta constată că plângerea reclamantei în temeiul art. 13, referitor la lipsa unei căi de atac eficiente în acest sens, nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, și nici inadmisibilă pentru alte motive. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.
110. Curtea amintește de la început că problema autorizației a făcut obiectul unui control jurisdicțional a priori în cadrul unei proceduri care oferă garanții suficiente împotriva abuzului și a arbitrariului (a se vedea pct. 104 supra).
111. Însă nici în prezent, nici la vremea respectivă, nicio dispoziție din Codul de procedură penală nu prevedea nicio procedură prin care o persoană ar putea contesta măsura percheziției în sine sau necesitatea acesteia.
112. Curtea reamintește jurisprudența sa consacrată în materie: noțiunea de cale de atac efectivă în acest context nu presupune posibilitatea de a contesta emiterea unui mandat înainte de percheziție [a se vedea, mutatis mutandis, Tamosius împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 62002/00, CEDO 2002‑VIII și Ilyia Stefanov, pct. 59, citate anterior].
113. În plus, Curtea constată că, atât legalitatea măsurii percheziției în cauză, cât și modul în care a fost executată pot fi contestate în fața instanțelor naționale, fie înainte de trimiterea în judecată (prin intermediul unei contestări a măsurilor luate de către procuror), fie ulterior (în fața instanței judecătorești sesizate cu cauza penală). Instanțele naționale au dreptul să verifice legalitatea tuturor actelor efectuate și a măsurilor procedurale luate în fazele anterioare ale urmăririi penale (a se vedea, pe de altă parte, M. împotriva Italiei, nr. 60033/00, pct. 41-47, 8 februarie 2005, cauză în care reclamantul nu a avut nicio cale de atac pentru a contesta nici măsura percheziției, nici faptul că nu a fost validată a posteriori de către parchet, așa cum este prevăzut în legislația națională relevantă, în măsura în care niciun obiect sau înscris nu a fost ridicat în timpul percheziției).
114. Curtea subliniază în mod deosebit faptul că instanțele interne, inclusiv Curtea Constituțională, s-au referit la posibilitatea reclamantei de a contesta, în fața instanțelor care aveau competența să decidă asupra fondului acuzațiilor formulate împotriva sa, orice măsură litigioasă luată în timpul urmăririi penale, inclusiv referitor la percheziție și la modul în care a fost executată (a se vedea pct. 30 și 35 supra).
De fapt, este ceea ce reclamanta a făcut contestând măsura în litigiu și modul de executare în fața instanțelor naționale în trei procese separate. În acest context, Curtea consideră că este important faptul că, în cel de-al doilea proces, instanțele naționale au reținut că aceasta afirmase în mod expres că fusese de acord cu măsura, dar nu cu modul în care a fost realizată (a se vedea pct. 33 supra; a se vedea și, mutatis mutandis, Giuttari împotriva Italiei (dec.), nr. 42733/07, pct. 33 și 45, 2 decembrie 2014).
Pretențiile reclamantei au fost evaluate corespunzător de către instanțe, în conformitate cu legislația aplicabilă. Mai mult decât atât, probele ridicate în timpul percheziției au fost examinate și invocate de instanțe în decizia de achitare (a se vedea pct. 39 supra).
115. În același timp, Curtea observă că reclamanta nu formulat nicio pretenție civilă în temeiul legislației cu privire la răspunderea civilă în general prin care să ceară despăgubiri pentru pretinsa percheziție ilegală.
116. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanta a avut la dispoziție suficiente căi de atac apte să ofere reparații pentru plângerile sale referitoare la percheziție și la ridicarea diferitelor obiecte și înscrisuri la 21 octombrie 2005.
În consecință, nu s-a produs nicio încălcare a art. 13 coroborat cu art. 8 din Convenție, în ceea ce privește percheziția efectuată la domiciliul reclamantei și la ridicarea diferitelor obiecte și înscrisuri".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
