Înscriere la liceu 2023, etapa a II-a. Dosarele se depun în perioada 14-16 august
În perioada 14-16 august, elevii declarați admiși în clasa a IX-a, etapa a II-a, sunt aşteptaţi să depună la unităţile de învățământ liceal dosarele de înscriere cu actele necesare.
Perioada în care se depun dosarele diferă de la un județ la altul. În București, dosarele de depun la școală în perioada 14-16 august, în județul Prahova au fost stabilite zilele de 14 și 15 august.
Sunt şi oraşe în care luni, 14 august, este zi liberă legală, punte cu marți, 15 august (Adormirea Maicii Domnului), ceea ce înseamnă că bugetarii nu lucrează şi, ca atare, nu se primesc dosare.
Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în etapa a II-a se efectuează pe baza următoarelor acte:
- cererea de înscriere; (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscrierea a liceului);
- cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere;
- adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională-clasa a VIII-a;
- foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale);
- fişa medicală;
Programul de înscriere diferă, de asemenea, în funcție de liceu, potrivit calendarului oficial. Cei interesaţi trebuie să verifice site-ul liceului, avizierul sau să sune la secretariat pentru informații despre program.
Cererile pentru a doua etapă au putut fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la licee. De asemenea, aici se încadrează și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News