Tăriceanu, despre declaraţiile Mihaielei Moraru Iorga: Şeful statului ia act şi trebuie să mai facă şi altceva
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că şeful statului nu poate 'să rămână indiferent' la 'dezvăluirile extrem de grave' ale fostului procuror DNA Mihaiela Moraru Iorga.
'Eu cred că preşedintele ţării, mai ales că are o responsabilitate directă în ceea ce înseamnă numirea procurorului şef la DNA, nu cred că poate să rămână indiferent la aceste dezvăluiri extrem de grave. Nu cred că ar putea să procedeze de asemenea manieră. Cred că are şi o responsabilitate pe care trebuie să şi-o exercite nu numai în momentul în care semnează decizia de numire, dar în faţa unor astfel de situaţii, preşedintele, dincolo de faptul că ia act, din punctul meu de vedere, trebuie să mai facă şi altceva. Rămâne să hotărască domnia sa. Eu nu am rolul de consilier politic ca să-i spun ce trebuie să facă', a afirmat Tăriceanu, luni, la Senat.
Dragnea: Cred că şi preşedintele trebuie să aştepte finalizarea anchetei Inspecţiei Judiciare
Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să aştepte şi el finalizarea anchetei Inspecţiei Judiciare şi este nevoie, totodată, de anchetă parlamentară în ceea ce priveşte activitatea unor instituţii, a declarat luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD.
'Eu cred că şi preşedintele, cred, nu îi dau sfaturi, trebuie să aştepte cu maxim interes să se finalizeze ancheta, care înţeleg că a început - ancheta Inspecţiei Judiciare. Nu poate fi trecută cu vederea, nici nu poate fi abordarea că nimic nu s-a întâmplat sau că nimic nu se întâmplă acolo, pentru că sunt lucruri care, dacă se dovedesc reale, sunt foarte grave', a afirmat Dragnea, la sediul central al PSD.
Întrebat dacă este nevoie şi de o anchetă parlamentară în ceea ce priveşte 'abuzul' unor instituţii, el a răspuns:
'Da, este nevoie de o anchetă parlamentară atât în ceea ce priveşte activitatea SPP-ului, şi internă şi activitatea desfăşurată în afara limitelor legale şi constituţionale, cât şi despre relaţionarea unor instituţii şi a unor şefi din diverse instituţii care se pare că acţionează într-un mod ilegal', a detaliat preşedintele Camerei Deputaţilor, care a adăugat că o comisie de anchetă este suficientă. El nu a dorit să precizeze dacă se referă în mod concret la DNA.
[citeste si]
'Am spus că se pare că unii acţionează ilegal. Dacă se face această comisiei de anchetă, şi sper să se facă, atunci sper să avem nişte concluzii mult mai serioase', a răspuns Liviu Dragnea, întrebat dacă se referă şi la o comisie de anchetă privind activitatea DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol