Data publicării:
ÎNREGISTRARE VIDEO DNA. Ana Maria Pătru plânge în hohote în sediul DNA Ploiești
România TV a dat publicității imagini filmate dintr-o anchetă DNA.
Potrivit România TV, un înalt demnitar a fost amenințat să recunoască o declarație a propriei vinovății cu toate că acesta nu a vrut să o facă, a informat Victor Ciutacu în emisiunea sa, înainte de a da publicității caseta.
Este vorba despre Ana Maria Pătru care se afla în sediul DNA și plângea în hohote. Din imagini se poate sesiza discuția cu avocatul ei.
Ana Maria Pătru plânge și spune că nu o înțelege pe Irina (nr. - denunțătoarea ei). În înregistrare se observă cum procurorul de caz de la DNA Ploiești redactează declarația de recunoaștere. Declarația este citită de Ana Maria Pătru care îl are alături pe avocat.
Ana Maria Pătru a intrat în direct la România TV. Aceasta plângea și nu a dorit să comenteze prea mult imaginile.
Ana Maria Pătru a făcut acuzații grave. Ea a precizat că a fost obligată să semneze declarația redactată de procuror și să accepte un avocat cunoscut de DNA, plătit de denunțătoarea ei, susține aceasta. Ana Maria Pătru spune că aceasta a fost singura posibilitate ca ea să se poată întoarce acasă din arest.
Ana Maria Pătru a ieșit din transmisiune directă în lacrimi.
„Declarația era dictată de procurorul DNA. Din păcate da, e adevărat. Aceasta a fost soluția să mă întorc la copiii mei”, a precizat Ana Maria Pătru care a mai adăugat că totul s-a petrecut la solicitarea procurorilor de caz, Lucian Onea și Cerasela Răileanu, ultima fiind și cea care a redactat declarația.
„Altfel nu aveam nicio soluție să ies din arest în acea perioadă. Avocatul Ovidiu Bulai era plătit de denunțătoarea mea. Aceste lucruri le-am spus de un an și jumătate, dar nu am fost auzită. Am depus și plângeri și memorii. Se pare că acesta este statul de drept”, a mai adăugat Ana Maria Pătru, înainte să întrerupă intervenția în direct.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News