Antonia și Inna au o relație mai veche cu acest bărbat, sunt apropiați și petrec mult timp împreună. Numai că ambele au primit o veste foarte proastă zilele trecute, întrucât tânărul urmează să le abandoneze și să plece în Statele Unite.
Bărbatul pe care Inna și Antonia îl "împart" de mai multă vreme nu este nimeni altul decât coregraful lor personal Emil Rengle. Talentatul dansator a frânt inima celor două artiste când a luat hotărârea să plece în America, pentru a se specializa pe plan profesional.
Legătura dintre ei trece de sfera profesională, ei sunt foarte buni prieteni și chiar au ieșit în oraș împreună, de multe ori. Emil n-a plecat însă până nu și-a încheiat toate angajamentele profesionale, respectiv până nu a pus la punct ultimele dansuri pentru Antonia, Inna și Alex Velea. El pleacă în America însoțit de prietena lui Luiza Comsa, care face parte din trupa de balet Edi Stancu.
Spre liniștea artistelor, Emil Rengle va sta doar câteva luni, timp în care va studia și învăța noi stiluri de dans, urmând să le aducă în România: "Îmi doresc să devin cu adevărat profesionist și să învăț cât mai multe lucruri noi. Iar acolo chiar am șansa de a lucra cu mulți coregrafi celebri, printre care și cel care lucrează cu Beyonce sau cu Katy Perry", a declarat Emil, pentru Cancan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit