Data publicării:

Înmatriculare autoturisme noi. Creştere spectaculoasă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Economie
WhatsApp
autoturisme-furate-
autoturisme-furate-

Creştere spectaculoasă a numărului de autoturisme noi înmatriculate în primele cinci luni ale acestui an. 

Alegeri prezidentiale 2024

Numărul de autoturisme noi înmatriculate în primele cinci luni ale acestui an a înregistrat o creştere de aproape 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acest timp,  înmatriculările de autoturisme rulate au coborât cu 8,08%, până la 197.010 de unităţi, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată marţi. 


Conform statisticii, în intervalul ianuarie - mai 2018, cele mai multe solicitări noi au vizat mărcile: Dacia - cu 12.591 de unităţi (+39,30%), Ford (3.927 exemplare - majorare de 14,39%), Volkswagen (4.306 unităţi, +15,88%), Skoda (4.200 de unităţi, +27,08%), Renault (3.008 exemplare şi o creştere de 15,38%) şi Opel (2.765 de unităţi - creştere de 55,25%). 

De asemenea, la nivelul lunii mai, au fost înmatriculate în România 15.742 de vehicule noi, echivalentul unei creşteri de 26,67% faţă de acelaşi interval din 2017. Tot în acest interval de referinţă, în funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, pe primul loc s-a situat Dacia - cu 3.114 unităţi, mai mult cu 89,30% faţă de mai, anul trecut), urmată de Skoda (1.106 unităţi, +46,49%), Ford (979 unităţi, +40,86%), Volkswagen (803 unităţi, -21,51%) şi Renault (764 unităţi, +39,67%). 

Înmatricularea de autoturisme rulate, scădere uşoară

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi, în aprilie, s-a consemnat în cazurile: Subaru (nouă exemplare), Ford-CNG-Technik şi smart (câte opt exemplare), SsangYong (şapte), BMW I şi Maserati (câte patru unităţi), Lada (trei), Bentley (două), Aro, Citroen-DS, Ferrari, Mercedes-AMG şi Tesla (câte un exemplar). 

În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme second hand, statistica DRPCIV relevă că, în primele cinci luni din 2018, acestea au ajuns la 197.010 de unităţi, în scădere cu 8,08% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior. 

La acest capitol, cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat pentru Volkswagen (49.792 exemplare, -11,23%), Opel (21.493 unităţi, -21,16%), BMW (18.467 unităţi, +0,52%), Audi (18.315 exemplare, -2,25%), Ford (18.272 unităţi, -15,13%), Mercedes-Benz (10.126 unităţi, -5,78%), Skoda (8.813 unităţi, +4,11%) şi Renault (8.563 unităţi, -12,38%). 

Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti. 

Vezi şi:Skoda, noi fabrici în Europa. Țara aleasă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel