Conducerea universității a instituit o comisie de anchetă a posterității lui Rhodes, ceea ce nu poate fi decât un lucru bun, și a anunțat că va îndepărta de pe soclu statuia, imediat ce vor fi depășite obstacolele birocratice (autorizații etc). Poate fi o strategie la mijloc, adică rectorii trag de timp până se mai liniștesc protestele BLM: mai analizează comisia, mai măsoară arhitecții, mai uită lumea.

La fel de bine poate fi o decizie ca la noi, în 1990. Statuile din epoca comunistă au fost sparte cu ciocanul sau au fost ridicate cu macaraua și aruncate în câmp. O încercare de ștergere a trecutului rușinos, în care cei care țipau cel mai tare să fie demolate statuile tăcuseră cel mai asurzitor în timpul lui Ceaușescu.

 Cei care au demolat statuile burgheze în 1948 nu se mai află printre noi,  dar cred că mai trăiesc și ar putea fi invitați la Oxford câțiva dintre demolatorii anilor  90. Dacă este reală  intenția, nu ar strica să facă un film despre demolare cei de la Netflix, care tocmai au scos Pe aripile vântului din program.

Eu unul, cât aștept ca la Școala de Muzică să fie interzisă piesa  ”No woman no cry”, ca ofensă la adresa mișcărilor feministe, pot să citesc Fahrenheit 451. Dacă nu va apărea ceva și despre Ray Bradbury ăsta, între timp...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News