Taylor Townsend (23 de ani) a ajuns în turul secund la US Open după ce a trecut de calificări. Americanca a fost aproape de eliminare în ultimul meci înainte de tabloul principal, când jucătoarea Nina Stojanovic, din Serbia, a fost la două puncte de a câștiga meciul. Townsend a întors soarta partidei, iar ulterior a trecut cu greu de Kateryna Kozlova, în trei seturi.
În turul secund, în fața lui Townsend s-a aflat Simona Halep, cea care câștigase turneul de la Wimbledon în urmă cu mai puțin de două luni, învingând-o categoric pe Serena Williams. Românca s-a lovit de o abordare total neobișnuită a adversarei sale, părăsind timpuriu turneul de Mare Șlem din SUA.
Cum a câștigat Townsend
"Townsend și-a dus jocul la cea mai înaltă putere, ajungând la un număr absurd de 106 sosiri la fileu, câștigând 64 de puncte astfel", scrie site-ul WTA, care mai notează: "Townsend a lovit din nou în setul al treilea, având două mingi de meci pe serviciul său neîmblânzit. Halep a întors scorul, iar apoi a ajuns la un punct de victorie. Fără să îi fie teamă de șansa adversarei, Townsend a salvat mingea de meci și a forțat tie-break-ul. De la 3-3 a fost de neoprit, asigurându-și victoria după două ore și patru minute".
Ulterior, Taylor Townsend a învins-o și pe Sorana Cîrstea, ajungând până în optimile de finală de la US Open, unde a cedat în trei seturi contra Biancăi Andreescu.
Cea mai bună clasare a lui Townsend a fost locul 61, obținut în iulie 2018. Ea a încheiat anul 2019 pe poziția 82. De partea cealaltă, Halep, fost lider mondial, a terminat sezonul pe locul 4.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video