INFOTRAFIC, 27 iunie. Restricții pe drumurile afectate de ploile din ultima perioadă
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi.

Rămân în continuare afectate de ploile din ultima perioadă 2 tronsoane de drumuri naţionale:

- DN 15, între localităţile Hangu şi Chiriţeni, judeţul Neamţ, unde traficul se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, cu restricţie de tonaj de maxim 13 tone;

- DN 2E, kilometrul 17, localitatea Capu Codrului, judeţul Suceava, unde circulaţia se desfăşoară tot pe un sens de mers, alternativ pentru ambele direcţii.

Semnalăm că în perioada 27.06.2019, ora 07:00 - 28.06.2019, ora 24:00, circulația rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7 (km 94+380), în zona localităţii Topoloveni, judeţul Argeş, în vederea executării unor lucrări de montare a grinzilor la podul peste râul Cârcinov. Rută ocolitoare: DN 7 (km 91+230) Leordeni DJ 703B Cățeasca - DJ 702G Coseri - DC 105 - DN 7 km 95+010 și retur.

Amintim că începând de ieri, a fost ridicată devierea de circulaţie instituită anterior pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 36, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, unde traficul se desfăşurase dirijat, din cauza unor lucrări. Astfel, pe sensul către Piteşti se circulă pe ambele benzi, cu viteza maximă admisă de 130 km/h, iar pe cel către capitală doar pe banda de urgenţă şi jumătate din prima bandă, cu restricţie de viteză de 80 km/h, cea de-a doua rămânând în continuare restricţionată, pentru finalizarea ultimelor lucrări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel