
În ritm anual, indicele preţurilor de consum a crescut cu 4,4% în luna aprilie, după un avans de 4,2% în luna martie. De la o lună la alta, ritmul de creştere a preţurilor a accelerat de asemenea în luna aprilie, până la 0,4%, de la un avans de 0,1% în luna martie. Datele oficiale sunt cu mult peste estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,3% în luna aprilie comparativ cu luna martie.
Pe categorii, preţul serviciilor a crescut mai mult decât cel al bunurilor. În plus, în timp ce creşterea preţurilor produselor alimentare a rămas aproape stabilă, preţurile la energie, în schimb, au înregistrat o creştere puternică. Inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea în luna aprilie, cu 4,7% în ritm anual şi cu 0,4% de la o lună la alta. Indicele preţurilor de consum este indicatorul urmărit cu atenţie de Fed pentru a măsura inflaţia, pe care Fed ar dori să o readucă la un nivel de 2% pe an.
Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Banca centrală a SUA a adoptat mai multe majorări de dobândă în ultimul an, ducând-o de la un interval cuprins între 0 şi 0,25%, până la unul cuprins între 5% şi 5,25%. Următoarea reuniune de politică monetară la Rezerva Federală americană este programată pentru 13-14 iunie iar oficialii Fed au opinii împărţite cu privire la ce urmează, să majoreze dobânzile, pentru a 11-a oară la rând, sau să ia o pauză pentru a vedea care sunt efectele majorărilor precedente de dobândă pentru a evita situaţia în care activitatea economică încetineşte prea mult, ceea ce ar crea riscul unei recesiuni.
Majorarea dobânzii de politică monetară a Fed va creşte automat dobânzile pentru împrumuturile acordate de bănci gospodăriilor şi companiilor. Atunci când gospodăriile şi împrumuturile se împrumută la dobânzi mai mari, consumul se reduce, ceea ce diminuează presiunile asupra preţurilor, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, ieșire nervoasă: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are? Pe mine de ce m-au suspendat din partid?"
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Gigi Becali, mesaj după imaginile care arată accidentul în care a fost implicat
- Premierul Poloniei, avertisment pentru Zelenski: "Să nu mai insulte vreodată polonezii"
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."
- Fiul lui Dumitru Buzatu și-a dat demisia din Guvern. Marcel Ciolacu: "Am luat trei decizii"