Data publicării:

Industrie petrol. Remus Borza, alternativa care va produce o schimbare uriașă: Viitorul ne va răzbuna - video

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Remus Borza
Remus Borza

Remus Borza, deputat independent, a vorbit, la DC News, despre c otaţia barilului de petrol .

"În 1918, preţul unui baril de petrol era 1,98 dolari, circa 35,6 dolari la valoarea de azi. Randamentul capacităților de extracție și de rafinare era atunci de câteva zeci de ori mai mic decât în prezent. În urmă cu aproape zece ani, în octombrie 2008, prețul petrolului ajunsese la un record istoric de 147 dolari barilul. La finalul săptămânii trecute, barilul de petrol era cotat la 75 dolari, jumătate față de vârful din 2008. În acel an, prețul la pompă era 0,6 euro/l de carburant, ori azi prețul la pompă e de 1,1 euro/l de carburant. Cine poate explica că la un preț al barilului de două ori mai mic decât în 2008 prețul la pompă al carburantului, azi, e de două ori mai mare? Unii "specialiști", și nu puțini, că doar e plină țara, pun creșterea prețului la carburant pe seama introducerii supraacizei. Să fim serioși, supraacciza reprezintă doar 32 de bănuți din peste 5 lei prețul la pompă al unui litru de motorină sau benzină. Chiar și cu această supraaciză, ponderea taxelor în prețul carburanților în România este de 50%, față de media UE de 60%. Aceiași specialiști plâng de mila transportatorilor, care sunt nevoiți să alimenteze în Ungaria sau Austria. Fals. Motorina în aceste două țări este mai scumpă decât în România, deci nu văd rațiunea economică pentru care transportatorii români ar supraalimenta în aceste țări. În Austria motorina este 1,132 euro/l, în Ungaria 1,175 euro/l și în România 1,124 euro/l", a declarat Remus Borza.

Poziții de monopol și atitudine de dictat

"Industria petrolului și industria Pharma, ca efect al cartelizării, au poziții de monopol și atitudine de dictat. Guvernele lumii sunt captive în raport cu aceste industrii. În toată lumea, prețurile la produsele alimentare și non-alimentare, în ultimii 30 de ani de când vorbim de economie globalizată, nu au scăzut. Dimpotrivă, au crescut chiar și în anii în care prețul barilului de petrol a scăzut. În 2013-2016, cotația internațională a barilului era sub 50 dolari. Există o singură explicație pentru aceste corelații privind evoluția prețurilor la bunuri și servicii și evoluția prețului la barilul de petrol, și anume setea nestăpânită a multinaționalelor din industria petrolului de a-și maximiza, în fiecare an, profiturile prin creșterea artificială a prețului de cost și de distribuție a produselor. Producătorii, distribuitorii şi comercianţii profită de orice pretext pentru a-şi majora preţurile. Asta arată doar lăcomie şi dispreţ faţă de consumator", a mai spus deputatul.

"Viitorul ne va răzbuna"

"Această atitudine antisocială a industriei petrolului va fi, în curând, sancționată. Tot mai multe țări au creat combustibili alternativi la cei fosili și au dezvoltat capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile. În industria auto se produce deja o mutație istorică. În următorii 20 de ani, mașinile electrice vor deține mai mult de 50% din producția globală de autoturisme. Anul trecut, doar China a produs peste 7000.000 de mașini electrice, urmând ca, în 2025, producția să ajungă la 7 milioane de unități. Viitorul ne va răzbuna. Răbdare și tutun", a concluzionat Remus Borza.

 

Video

Youtube video image

Vezi și: Remus Borza: "Trump întoarce spatele vechilor aliați". Analiza momentului - video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel