Industria de apărare din Alba are o istorie care după Revoluție a intrat în declin. 

În octombrie 1990, inginerului Alexandru Jittu i s-a propus funcția de director general al UM Cugir. În februarie 1992 și-a dat demisia, la presiunea sindicatelor din UM Cugir și sub influență politică. Două tentative de continuare a producției de electrocasnice, în parteneriate externe – mașina de cusut în parteneriat cu Elveția și mașină de spălat în parteneriat cu Franța – fuseseră res­pinse la Cugir, scrie Ziarul Unirea. 

Planul său de management privitor la împărțirea fabricilor din cadrul UM Cugir în 7 unități de producție de sine stătătoare a fost refuzat de sindicate și de reprezentanții politici ai județului Alba, FSN 1992. ”În 2004, când s-a închis forțat Fabrica de Mașini Unelte, aceasta avea atâtea comenzi de nu le putea duce, pentru SUA”, explică dezamăgit Jittu, la 30 de ani după investirea sa ca director. Mai mult, după emigrarea acestuia în SUA, în 1994, în Cugir, în țară, s-a lansat zvonul că fostul director Jittu făcuse bani grei din afacerea cu cuțitele de vânătoare Smith & Wesson ambalate la Cugir și de aceea a trebuit să își ia tălpășița. Cu tot cu o sumă frumușică de bani, se zvonea atunci.

Cum s-a succedat conducerea

În cele ce urmează, fostul director Alexandru Jittu rupe tăcerea și iese la rampă cu dezvăluiri menite să facă un dram de lumină asupra zvonurilor lansate nemeritat, în țară, pe seama lui. Moțul din Pătrângeni-Zlatna, Alexandru Jittu, primul director al Uzinei Mecanice Cugir după Revoluție Alexandru Jittu era la revoluția din 1989 inginer șef de secție la Mașini Unelte Montaj. Avea 35 de ani. Abia foarte târziu a aflat că era în rezerva de cadre a CIES-ului (Centrala Industrială pentru Echipament Special), din 1987, ca potențial viitor director general.

La Revoluție, director general era Dănilă Petrea, căruia i-a urmat la conducerea uzinei. ”Un om pe care l-am respectat foarte mult, un profesionist, care m-ar fi vrut înainte șef de secție la Mecanică 7, la Uzina de sus. La București m-am deplasat la CIES, unde le-am declarat că nu aș accepta funcția de director general al UM Cugir, pentru că nimeni nu s-a consultat cu mine înainte de a lua această decizie. I-am comunicat ministrului refuzul meu.

Ajutorul oferit Uzinei

Era ministru atunci un anume Zisu, fostul director la Pitești, care ne dădea înainte motoarele electrice pentru mașina de spălat produsă la Cugir. Dânsul a zâmbit la auzul refuzului meu și a scos un dosar din biroul dânsului. Pe dosar scria Uzina Mecanică Cugir, ing. Jittu Alexandru. Mi-a zis: «Domnule Jittu, din 1985, când directorul Bunea v-a chemat la Mașini – Unelte, pentru că nu puteau fi livrate cele 20 de mașini, producție specială, la ruși, de ce ați acceptat să ajutați uzina?». I-am spus că mi s-a părut firesc, că erau în joc câteva zeci de milioane de ruble, era vorba și de implicații politice.

M-a mai întrebat: «De ce în acțiunea Pitești, de retehnologizare a secției utilaje sudură, unde nu ați avut niciun aport ca inginer proiectant, ați acceptat din nou, când directorul Bunea v-a solicitat, să rezolvați funcționarea mașinilor proiectate de institutele de Sudură București, Timișoara și Bistrița?». I-am răspuns că acolo au fost proiectate trei piese și au fost puse pe masă așteptând să comunice singure. Rolul meu a fost să le fac să comunice. A fost o acțiune de retehnologizare la Pitești în 1996, o acțiune pe care americanii au făcut-o abia în 1997 la ei în țară. Când am constatat acest decalaj, după emigrarea mea în SUA, am fost mândru de inginerii români. La final, ministrul Zisu mi-a spus că asta mi-e crucea, trebuie să o duc. M-am întors la Cugir, ca director general”. Citește continuarea AICI. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News