Data publicării:

Industria produselor chimice, printre cele mai afectate de criza energetică. Cererea scăzută de gaz în Europa arată situația precară din industrie

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @uiinternational
FOTO: Freepik @uiinternational

Cererea slabă de gaze din Europa arată situația în care se află industria producătoare de echipamente și produse chimice.

Efectele crizei energetice din Germania încă se văd la nivelul producătorilor, de la cei de echipamente la metale și produse chimice, care și-au redus anul trecut producția, pe fondul prețurilor record înregistratate la gaze, transmite Bloomberg, scrie Agerpres. 

Astfel, preţurile record, cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, care au afectat livrările în 2022, nu mai sunt acum de actualitate, dar înrăutăţirea condiţiilor economice afectează cererea la fel de mult.

Folosirea gazelor în industria europeană ar urma să rămână cu aproximativ 20% sub nivelul din 2021, conform datelor S&P Global Commodity Insights.

”Nu mai este vorba doar despre preţuri, ci despre condiţiile economice. Vedem multă incertitudine şi slăbiciune”, a apreciat Erisa Pasko, analist la Energy Aspects.

Un semn evident al declinului este cel al parcului industrial de produse chimice Gendorf, aflat la o oră de Munchen, unde  lucrează aproximativ 4.000 de oameni la firme de produse chimice cum ar fi 3M Co, Clariant AG şi Westlake Vinnolit GmbH.

Parcul este în mare măsură dependent de aprovizionarea cu gaze pentru a genera electricitatea de care are nevoie anual - peste un terawatt pe oră (TWh) - echivalentul aprovizionării a aproximativ 300.000 de gospodării, dar anul acesta va fi nevoie de o cantitate de gaze mai redusă.

”Nu există indicii în prezent că situaţia se va îmbunătăţi. Tendinţa ar putea duce la o scădere semnificativă a activităţii pe termen lung”, a afirmat Tilo Rosenberger-Süß, purtător de cuvânt al companiei care operează parcul industrial, InfraServ Gendorf.

Cererea de gaze nu se va redresa

În ciuda unei scăderi de 80% a preţului la gaze faţă de 2022, industria germană mare consumatoare de energie se confruntă cu dificultăţi, în special pe segmentul de produse chimice.

VCI, grupul comercial german pentru industria chimică, se aşteaptă ca producţia pe acest segment, excluzând produsele farmaceutice, să scadă cu 11% în 2023. Şi Consiliul european pentru industria chimică anticipează anul acesta un declin de 8% în regiune, fără o redresare iminentă.

De altfel, mai spune sursa menționată, în condiţiile în care economiile din Europa sunt afectate de dobânzile ridicate, există temeri că niciodată nu se va redresa cererea de gaze. Chiar dacă unele companii au trecut la energia regenerabilă, altele s-au mutat în alte zone ale globului.

Totuşi, există şi semne de redresare în prelucrarea petrolului, iar unele segmente sunt prea importante pentru a fi redusă producţia prea mult timp.

De asemenea, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice, Yara International, susține că se așteaptă în acest an la o creștere mai ridicată de amoniac, în contextul în care acesta este folosit în agricultură.

”Volatilitatea preţurilor distorsionează piaţa şi achiziţiile, dar în cele din urmă fermierii şi distribuitorii trebuie să cumpere, deoarece piaţa are nevoie de îngrăşăminte pentru a produce alimentele de care are nevoie omenirea”, a apreciat Magnus Ankarstrand, vicepreşedinte executiv al Yara.

Citește și: S-au scumpit benzina și motorina. Prețul la pompă, astăzi, 12 septembrie 2023

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel