Indian Wells: Elena Cîrstea şi Irina Begu au pierdut în turul al treilea
Sorana Cîrstea şi Irina Begu au pierdut duminică în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.150.470 de dolari.
Cîrstea (31 ani, 40 WTA), cap de serie numărul 32, a fost întrecută dramatic de ucraineanca Elina Svitolina (27 ani, 7 WTA), a patra favorită, cu 4-6, 6-4, 7-6 (3), după două ore şi 32 de minute. Sorana a câştigat primul set cu 6-4, după ce a luat ultimele trei ghemuri, dar s-a înclinat cu 4-6 în actul secund, în care diferenţa a fost făcută de un break al ucrainencei la scorul de 1-1.
În decisiv, românca a condus cu 4-2, dar a fost egalată, 4-4, s-a ajuns în tiebreak, unde erorile Soranei au făcut diferenţa, 7-3 pentru Svitolina. Românca a încheiat cu 3 aşi şi 2 duble greşeli, fructificând doar 4 din cele 16 mingi de break create.
Svitolina a avut 6 aşi şi 3 duble greşeli, diferenţa totală de puncte fiind una mică, 114-108. Svitolina a câştigat şi primele două meciuri meciurile directe cu Cîrstea, 6-1, 6-3 în 2016, în primul tur la Roland Garros, şi 6-4, 6-4 în 2017 în sferturi la Istanbul.
În alt meci din turul al treilea, Irina Begu (31 ani, 61 WTA) a fost învinsă clar de americanca Shelby Rogers (28 ani, 44 WTA), cu 6-0, 6-2, într-o oră şi 12 minute. Rogers o mai învinsese pe Begu în 2016, în optimi la Roland Garros, cu 6-3, 6-4. Cele două românce vor primi cecuri de 51.895 de dolari şi 65 de puncte WTA fiecare, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News