India - Un tigru care a fugit din calea inundaţiilor a fost descoperit relaxându-se în patul unei case
Un tigru bengalez a evadat dintr-un parc naţional din statul indian Assam, grav afectat de inundaţii, şi a fost descoperit joi relaxându-se într-un pat din casa unui sătean, aflată la periferia rezervaţiei, informează Xinhua, DPA şi Theweek.in.
Felina a fost descoperită de vecinii proprietarului, alertaţi de zgomotele care se auzeau din casă, din fericire goală la acel moment.
Tigrul adult, cântărind peste 90 de kilograme, a încercat, ca multe animale din Parcul Naţional Kaziranga, situat în districtele Golaghat şi Nagaon, să ajungă într-o zonă uscată, după ce circa 90% din teritoriul rezervaţiei a fost inundat.
Un veterinar a fost chemat la faţa locului pentru a tranchiliza animalul, care va fi eliberat în sălbăticie la căderea nopţii, a informat pe Twitter Wildlife Trust India, care a şi distribuit imaginile cu acesta.
Listat în Patrimoniul Mondial UNESCO, Parcul Naţional Kaziranga găzduieşte cea mai mare populaţie din rinoceri indieni cu un singur corn din lume.
Din cauza inundaţiilor, unele dintre animale parcului s-au adăpostit în zonele mai înalte din rezervaţie, însă multe au început să migreze spre munţii din districtul Karbi Anglong, aflat mai la sud, traversând autostrada naţională 37.
Potrivit oficialilor, 54 de animale, printre care şase rinoceri, s-au înecat în acest parc din nord-estul Indiei, în urma inundaţiilor.A
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News