Data publicării:

India a lansat a doua sa misiune spaţială pe Lună, Chandrayaan-2

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

India a lansat luni a doua sa misiune spaţială pe Lună, Chandrayaan-2, care are drept scop instalarea unui robot pe satelitul natural al Pământului pe data de 6 septembrie, relatează AFP.

O rachetă GSLV-MkIII, cel mai puternic lansator al agenţiei spaţiale indiene ISRO, a decolat la ora locală 14:43 (09:13 GMT) de pe cosmodromul Sriharikota din sudul Indiei.

Zborul, fără oameni la bord, se desfăşura conform planului, potrivit jurnaliştilor AFP prezenţi la faţa locului.

Scopul expediţiei este acela de a instala un robot mobil în proximitatea polului sudic al Lunii, la aproximativ 384.000 de kilometri de Terra, precum şi plasarea unei sonde pe orbita lunară.

India a desfăşurat cu succes prima sa misiune lunară, Chandrayaan-1, cu aproximativ 11 ani în urmă.

Dacă misiunea va fi încununată de succes, India ar deveni cea de-a patra ţară, după SUA, Rusia şi China, care ar efectua o aselenizare controlată, cu instalarea unui robot pe Lună.

Lansarea indiană reprezintă cea de-a treia încercare de aselenizare din 2019, după succesul sondei chinezeşti Chang'e-4 şi eşecul navetei israeliene Beresheet, care s-a prăbuşit pe Lună în aprilie.

Naveta Chandrayaan-2, care în sanscrită înseamnă "vehicul lunar", trebuia să fie iniţial lansată pe 15 iulie, însă, cu 56 de minute şi 24 de secunde înaintea orei programate, misiunea a fost amânată din cauza unei probleme tehnice despre care ISRO nu a oferit detalii în mod oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel