Data publicării:
Indemnizaţie creştere copil. Informaţie importantă
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a prezentat situaţia plăţii indemnizaţiilor pentru creşterea copilului.
1,23 miliarde de lei reprezintă suma totală a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului plătite în primele patru luni ale acestui an, anunţă Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
În aprilie, au beneficiat de acest ajutor social 176.786 de persoane, suma medie plătită fiind de 1.777,55 lei. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 25.129, precum şi în judeţele Cluj (8.799 persoane), Timiş (7.961) şi Iaşi (7.001).
La finele lunii, erau suspendaţi de la plată 15.674 beneficiari, cei mai mulţi din Capitală (2.191), Cluj (895) şi Iaşi (832).
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în Bucureşti, de 2.629,22 lei, Ilfov - 2.194,71 lei, Cluj - 2.080,1 lei.
De asemenea, în cea de-a patra lună a anului, au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu în sumă de 22,84 milioane de lei.
Conform Legii 66/19 aprilie 2016, persoanele care în ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.
Indemnizaţia lunară prevăzută se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
Nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Vezi şi:Organizaţiile de pensionari: Funcţionarea Pilonului II e cel puţin bizară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News