Incredibil! O femeie a confundat mascații DIICOT cu striperii
Un caz incredibil s-a întâmplat în Brașov, când mascații DIICOT au descins la un tânăr student la Medicină, în anul V, traficant de droguri.
Mama studentului la Medicină, care se ocupa de creșterea plantelor din care fiul obținera stupefiantele, a fost surprinsă chiar de 8 Martie, de Ziua Femeilor, de mascații DIICOT. Ei au mers la pensiunea deținută de mama studentului, în satul Cărpiniș. În momentul în care a văzut mascații, spun surse pentru brasovultau.ro, femeia a crezut că fiul său i-a făcut o surpriză de Ziua Mamei și a bănuit că e vorba de striperi deghizați în mascați.
Spre nenorocul femeii, erau mascați DIICOT care au găsit o cultură de cannabis în dezvoltare, dar şi plante puse la uscat. Drogurile ar fi fost vândute de fiul femeii la preţuri cuprinse între 40 şi 50 de lei gramul. În apartamentul tânărului din Târgu Mureș, acolo unde merge la facultate, s-au găsit un kilogram de cannabis şi 30 de pastile de ecstasy. Tânărul s-ar fi aprovizionat din "ograda" mamei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News