Încoronarea regelui Charles al III-lea. Ceremoniile vor dura 3 zile, Harry şi Meghan nu vor avea loc la balconul regal
Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea va avea loc în luna mai, va dura trei zile şi va reflecta dorinţa de o viaţă a lui Charles de a fi "un rege al oamenilor". Astfel, în ceremonii vor fi incluşi refugiaţi, va fi multă diversitate, iar voluntarii vor avea un rol important. De asemenea, prinţul Harry şi Meghan Markle, deşi vor fi invitaţi, nu vor avea acces în balconul regal.
Încoronarea regelui Charles al III-lea este primul astfel de eveniment în Marea Britanie după mai bine de 70 de ani. Regele Charles va fi încoronat alături de soţia sa, regina-consort Camilla, pe 6 mai 2023. După ceremonie, un concert uriaş va fi organizat la palatul Windsor, în timp ce următoarea zi va fi concentrată pe viziunea lui Charles pentru Commonwealth.
Guvernul Marii Britanii ia deja în calcul să extindă programul pub-urilor în weekendul încoronării, până la cel puţin 1:00 dimineaţa.
"Încoronarea va avea rădăcini tradiţionale, va avea un serviciu religios în centru, dar va reflecta şi Marea Britanie diversă, modernă, de azi. Momentele importante sunt destinate să se adreseze unui public cât mai larg. Vom avea spectacole de lumini, în speranţa că vom reuşi să iluminăm Marea Britanie după câţiva ani foarte grei", a transmis o sursă din palatul Buckingham pentru Daily Mail.
La procesiunea care va preceda încoronarea pe 6 mai vor participa şi prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, dar şi cei trei copii ai lor, prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis. Există posibilitatea ca şi prinţul Harry, Meghan Markle şi cei doi copii ai lor să participe.
Regina-consrt Camilla va fi încoronată în acelaşi timp cu Regele Charles, de către Arhiepiscopul de Canterbury, într-o mişcare care este complet împotriva tradiţiilor. Ba mai mult, în locul hainelor tradiţionale de încoronare, Regele ar putea purta uniforma militară, pentru a fi în ton cu vremurile.
După încoronare, aceştia vor merge la Palatul Buckingham şi vor saluta mulţimea de la balconul regal, alături de alţi membri ai familiei. Ceremonia de încoronare va dura aproximativ 90 de minute, spre deosebire de cea a Reginei Elisabeta a II-a, care a durat 3 ore.
Prinţul Harry şi Meghan Markle nu vor fi la balcon
Ducii de Sussex nu îi vor însoţi pe Rege şi pe Regina-Consort în balconul regal, conform unor surse. Nici prinţul Andrew nu va participa la acest moment.
Cei trei oricum nu mai îndeplinesc îndatoriri regale oficiale după ce s-au retras din aceste roluri.
Rămâne de văzut care va fi relaţia dintre Harry şi familia sa în luna mai, având în vedere că anul 2023 a început cu publicarea cărţii sale de memorii, Spare, în care a lansat mai multe atacuri la adresa tatălui şi fratelui său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News