Încoronarea lui Charles, urmărită la televizor de 14 milioane de britanici
Încoronarea regelui Charles al III-lea a fost urmărită de 14 milioane de telespectatori britanici în timpul transmisiunilor asigurate de posturile TV ale grupului BBC, o audienţă totală mult mai redusă în comparaţie cele înregistrate cu ocazia încoronării şi a funeraliilor mamei sale, regretata regină Elisabeta a II-a, informează AFP.
În medie, 13,4 milioane de telespectatori britanici - dintr-o populaţie de 67 milioane de locuitori - au urmărit principalele două posturi TV ale grupului public de radio şi televiziune din Regatul Unit în timpul ceremoniei de încoronare.
Acest număr a crescut la peste 14 milioane de telespectatori în momentul în care coroana a fost depusă pe capul regelui britanic, în vârstă de 74 de ani, a precizat biroul de presă al grupului BBC.
Celelalte posturi TV din Regatul Unit nu au comunicat datele lor de audienţă, însă BBC deţine, de obicei, o mare parte din cota de audienţă înregistrată cu ocazia unui astfel de eveniment.
Pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a, organizate în septembrie 2022, media de audienţă a fost de peste 26 de milioane de telespectatori, cu un vârf de 28 de milioane de telespectatori, din care 18,5 milioane au ales să urmărească transmisiunile BBC.
Încoronarea reginei Elisabeta a II-a din 1953 - prima ceremonie de acest tip care a fost televizată - a fost vizionată de 27 de milioane de persoane în Regatul Unit, potrivit biroului de presă de la Palatul Buckingham, în timp ce funeraliile prinţesei Diana au fost urmărite de 32 de milioane de telespectatori.
Încoronarea regelui Charles al III-lea a fost pregătită într-o atmosferă mai puţin entuziasmantă, sondajele de opinie arătând un interes limitat al publicului în contextul unei inflaţii galopante, iar britanicii au marcat deja în ultimul an două evenimente de importanţă naţională: cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a în iunie 2022 şi, apoi, funeraliile ei, în septembrie 2022, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News