Unii sindicalişti BNS care au ajuns la Ministerul Agriculturii au încercat să rupă cordonul format de jandarmii care îi însoţesc şi au refuzat să intre pe culoarul delimitat de aceştia, astfel că timp de câteva minute, între protestari şi forţele de ordine a avut loc o scurtă altercaţie.
Incidentul a avut loc înainte ca sindicaliştii, ajunşi în dreptul Teatrului Naţional, să se îndrepte spre sediul Ministerului Agriculturii. Oamenii au refuzat să respecte culoarul făcut de jandarmi şi au vrut să rupă gardurile de delimitare. Jandarmii încolonaţi în spatele protestatarilor au venit imediat în faţă şi au format două rânduri pentru a opune rezistenţă. Timp de câteva minute, între aceştia şi forţele de ordine a avut loc o altercaţie.
Conform Mediafax, unul dintre protestari reclamă faptul că jandarmii i-au rupt cămaşa şi l-au zgâriat pe burtă. El spune că a muncit o viaţă şi acum a rămas fără nimic. Sindicalistul, care s-a prezentat Iulian Păun, lider al Agrostar Ilfov, îi acuză pe jandarmi că l-au bruscat şi au tras de el.
Liderul BNS a spus că regretă incidentul şi a arătat că vor rămâne doar cinci minute în zonă, până se întorc cei care au plecat să depună o petiţie la Ministerul Agriculturii, iar apoi se vor întoarce în Piaţa Revoluţiei. Costin a adăugat că îi va cumpăra el o cămaşă celui agresat.
Cămaşa sfâşiată este fluturată de protestatari pentru a dovedi agresivitatea cu care sindicaliştii au fost trataţi de jandarmi. Sindicalistul a cărui cămaşă a fost ruptă a încercat să forţeze din nou gardul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate