Incident la o instalație nucleară din Iran. Nu sunt raportate victime sau poluare
Un incident s-a produs duminică dimineaţa la uzina de îmbogăţire a uraniului din Natanz, din centrul Iranului, dar fără să se înregistreze victime sau poluare, potrivit agenţiei Fars, care îl citează pe Behrouz Kamalvandi, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA), transmite AFP.
S-a produs "un accident la o parte a reţelei electrice la instalaţia de îmbogăţire de la Chahid-Ahmadi-Rochan", complexul nuclear de la Natanz, unde autorităţile iraniene au lansat în ajun noi cascade de centrifuge, interzise prin acordul nuclear din 2015, a anunţat Behrouz Kamalvandi.
Nu s-a înregistrat "niciun rănit şi niciun fel de poluare", "cauzele accidentului fac obiectul unei anchete şi informaţii mai detaliate vor fi comunicate ulterior", a adăugat Fars, citându-l pe oficialul iranian.
La începutul lunii iulie, o uzină de asamblare a centrifugelor modernizate a fost grav avariată de o explozie. Autorităţile au concluzionat că a fost vorba despre un sabotaj cu origine teroristă, însă nu au prezentat deocamdată rezultatele anchetei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News